Skip to content

Paradigma lui deja-vu (continuarea povestii)

Mai 1, 2008

Aproape ajuns, prietenul ne suna sa ne spuna ca a facut o pana. Fara voie, am avut o tresarire imperceptibila, ca atunci cand mergi pe strada si dai ochii de o pisica neagra. Nu scupi in san, nu treci pe troruarul celalalt, ba chiar zambesti nonsalant si mergi mai departe. Nu esti superstitios deloc. Si totusi, nu esti nici indiferent. Recunoaste, daca te intalneai cu o pisica vargata, mai ranjeai si te prefaceai ca n-ai vazut-o? Aceasta lipsa de indiferenta te pune, de fapt, in alerta. Totul e bine, dar nimic nu mai era ca inainte.

Cat l-am asteptat sa-si schimbe roata, am mai facut cateva ture prin casa. Prima privire este intotdeauna cea mai blanda, pentru ca nu observa detaliile, doar contextul. Prima privire nu e de fapt o privire in real, ci in virtual, aceea in care te vezi pe tine acolo, cu mobila si cratitele tale. A doua vizita e intotdeauna mai cruda, pentru ca ochiul interior se inchide si miopia dispare. Ca in dragoste, care e oarba, dar nu pentru vecie.

Am vazut acum ca dormitoarele erau mult mai mici decat mi se paruse. Verificand planul casei, am avut si confirmarea: erau mai mici decat micul meu dormitor de bloc. Acum s-a produs inca o tresarire, si mai imperceptibila, pentru ca agentul imobiliar ne spusese alte dimensiuni, cu mult mai generoase. Asta nu ma deranja, pentru ca, oricum faceai comparatia cu apartamentul actual, avantajele erau de partea casei. Scopul scuza mijloacele si dorinta estompeaza compromisurile. Orice cumparator de case este posedat de o stare somnambulica, pentru ca efectiv viseaza cu ochii deschisi. Dar asta aveam sa descopar abia cand am vandut apartamentul si am fost in postura obiectiva de a-i observa pe cei care cumparau.

Ajuns, in sfarsit, prietenul ne face semne de departe. Il asteptam la poarta, ca niste gazde bune, razand cu gurile pana la urechi. Trebuie sa subliniez ca nimic, dar nimic nu ne facuse sa banuim vreo secunda ceea ce avea sa urmeze.

Primul lucru pe care il face este sa deseneze o paranteza prin aer. N-ati vazut barna aia de la acoperis cum arata? S-a lasat de tot! ne zice el. Avea o privire pe care o mai vazusem undeva. La mine, cand puneam dinamita casutei cu balcon. Nicio tulburare nu mi-a adumbrit insa visul: vazusem barna. Ei, si? Doar nu putem cere perfectiunea, asa nu mai cumparam niciodata nimic!

A intrat, a dat roata, a pus intrebari. A urcat la mansarda, a verificat cu limba daca lemnul a fost tratat cu piatra vanata. Unde l-ati gasit pe nebunul asta? ne intrebau, pe muteste, in cor, agentul si inginerul, mai seriosi decat de obicei. Eu ma hlizeam, mi se parea foarte comic tot circul asta. Era pranzul si nu aveam in cap decat o masa copioasa pentru burta mea de gravida.

La final, prietenul ma trage de-o parte: pentru ca podul nu e terminat, a reusit sa vada calitatea materialelor de constructie, care e cea mai proasta. Mansarda, vrei sa zici? Nu, podul, zice el. Mansarda este un pic mai inalta, voi aveti aicea pod, nu mansarda, deci mai putin spatiu util. Am verificat daca lemnul e tratat contra insectelor, ei spun ca l-au tratat acum 2 ani, cand au construit casa, dar ori mint, ori a trecut deja efectul, asa ca insecticidul este ca si cum n-ar fi. Am pus limba si uite, n-am murit. Apoi, lemnele folosite sunt niste resturi pe care altii le-ar arunca. Probabil nici n-au fost uscate bine, dovada barna lasata de la intrare. Cat v-au cerut pe casa asta? Nu se poate! E jaf la drumul mare! Pai eu fac o casa de aceleasi dimensiuni, amenajata complet, care nu e nici duplex si are si mansarda, nu pod, cu 30% din pretul asta! Nu va dati seama, lemnul nu izoleaza bine fonic, daca stati la duplex o sa auziti tot ce se intampla in dormitoarele vecinilor, pentru ca dormitoarele vad ca sunt pe peretele comun. Nici sa nu va ganditi sa o luati, astia va iau de fraieri!

Ei, n-o luam? Cum sa n-o luam? O luam, dar oare de ce ne-au mintit ca e mansarda? Nici nu observasem… Ne-au mintit si cu dimensiunile camerelor… Si insecticidul. Si izolarea fonica. De fapt, ce ma enerveaza cel mai tare e ca ne-au mintit. Au vazut ca ne grabim, ca stau sa nasc, si au profitat de asta. Dar nu-i nimic, tot o luam. Oricum, la bloc nu mai putem sta. Macar pentru o perioada de timp, ca solutie intermediara, dupa care o putem vinde si ne facem noi casuta noastra. Dar acum trebuie, nu se mai poate, trebuie sa ne mutam!

Credeti ca o vindeti peste cativa ani? zice el. Asta e o casa care o sa imbatraneasca urat, e facuta din materiale proaste, deja incepe sa se cocarjeze. Peste cativa ani n-o sa mai scoateti banii pe care i-ati bagat in ea. Si cati bani! Nu-mi vine sa cred cat v-au cerut! Jaf la drumul mare!

Sa mergem la masa, mi-e foame, am zis eu. Nici nu ma gandeam sa nu o luam. Am fi fost prea ridicoli cand jucasem mai devreme rolurile din filmele americane, cu familia fericita, el o tine pe ea insarcinata in brate, ea il saruta si privesc amandoi cerul albastru, fara niciun nor…

Seara eram in biroul cumnatului, sperand ca-mi va risipi angoasele. Dupa cateva ore de discutii, suntem cu totii convinsi, fara urma de indoiala, ca o luam, asa cum este. Ajunsa acasa, epuizata fizic si psihic si gravida in continuare, il sun pe prieten sa-l anunt ca, totusi, o luam. Cum? O luati? Nu se poate, astia isi bat joc de voi!

Dupa inca o ora de discutii la telefon, ma culc, ostenita. La 4 dimineata il trezesc pe sot: Nu o luam! Nu se poate sa o luam! Sunt toti banii nostri, nu-i putem arunca aiurea! Mai cautam, daca am gasit-o pe asta, sigur mai sunt si altele…

Alte ore de discutii. Obositi, chinuiti, storsi, clacati in picioare. Totul, in numai o zi. Astazi ar fi trebuit sa semnam precontractul. Ridicole filmele americane…

– va urma –

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. Irinuca permalink
    Octombrie 28, 2008 3:38 pm

    Abia acum am citit:)
    Macar m-ai tinut cu sufletul la gura( ca in filmele americane)
    🙂

  2. viatalatara permalink
    Octombrie 28, 2008 10:19 pm

    Si inca nu e terminata povestea 😀 Acuma vine partea cea mai palpitanta! Numai sa apuc s-o scriu!

  3. Ovidiu permalink
    Octombrie 31, 2008 3:03 pm

    asteptam continuarea…cum ati ajuns la aceasta casa?

  4. viatalatara permalink
    Octombrie 31, 2008 10:46 pm

    toata povestea de pana aici a fost scrisa pe cand stateam la bloc. dupa ce ne-am mutat la casa, au navalit alte evenimente peste noi si le-am scris pe acelea. astept sa se opreasca navala sa spun povestea pana la sfarsit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: