Skip to content

Aproape departe (continuarea povestii)

Aprilie 28, 2008

La unul din telefoane mi-a raspuns politicos un domn. Cu multa convingere, m-a invitat sa vad o oferta cu totul speciala: un cartier rezidential de case moderne, construite pe sistem american.

Desi sub retina mi se mai zbatea inca balconul de beton al casei pe care abia o parasisem, am pornit imediat in directia indicata, destul de sceptica, de asta data.

In plin camp, cu o padure intrezarindu-se la un orizont si un sat la celalalt orizont, am gasit, placut surprinsi, cartierul de locuinte americane. Liniile erau echilibrate si calde, casele albe, traditionale si, fapt laudabil, diferite unele de altele, intr-o diversitate care personaliza discret ansamblul. Adierea de occident era adusa de initiatorii proiectului, o familie de ingineri intorsi in tara dupa multi ani de munca in strainatate.

Rezultatul altoirii caselor americane in spatiul miortic era surpinzator, iar comparatia cu casa romaneasca vazuta mai devreme ne-a facut sa nu mai stam pe ganduri, in ciuda catorva inconveniente. In primul rand, pretul depasea cu putin cat am fi obtinut din vanzarea apartamentului, dar, in fine, ne imprumutam noi cumva si rezolvam. Apoi, zona in sine nu era o incantare, in plin camp, la o margine de sat, in schimb oferea avantajul izolarii de vecini problematici de la tara. Un alt motiv de nemultumire – pentru altii, nu pentru noi – era faptul ca erau construite din lemn, dar cum locuisem si noi in America o perioada, nu le mai vedeam atat de exotice, dimpotriva, le cunosteam avantajele si dezavantajele. Am stat de vorba cu familia de ingineri, care ne-a convins ca ne ofera o calitate mult peste standarde, experienta si garantie pe viata. Era prea perfect ca sa fie adevarat, dupa cum am spus-o si prietenilor.

Dintre toate, singura casa pe care ne-o puteam permite, cu un imprumut cu tot, era una care facea parte dintr-un duplex, formata din parter si mansarda. Mansarda nu era amenajata, fapt care o facea mai ieftina, spre nororcul nostru. Ulterior aveam sa o amenajam, important era acum sa ne putem muta cat mai iute. Parterul si curtea, comparativ cu apartamentul in care stateam, erau suficiente pentru moment: doua dormitoare, living dintr-un cap in celalalt, bucatarie deschisa, chiar si prispa aveam, la iesirea din spate, plus loc de joaca afara. Era clar ca nu mai trebuie sa cautam calul de dar la dinti, ca sa nu zboare.

Ne-am intors acasa hipnotizati. De teama sa n-o ia altul, am hotarat sa platim avansul imediat, peste cateva zile. Trebuia numai sa facem rost de cash si sa punem la punct niste acte.

Cu o zi inainte de a semna precontractul, ne-am gandit sa o revedem. Pe drum, ce idee-mi vine? Ce-ar fi sa o vada si un specialist, mai ales ca auzisem mai demult niste povesti horror cu arhitecti care, in ultimul moment, descopera vicii de structura invizibile unui ochi profan. Si, cum aveam un arhitect printre cunoscuti, l-am si sunat, dar, nu stiu din ce motiv, nu ne-a raspuns atunci la telefon.

-Ce mai suni! m-a certat sotul. O luam si gata!

Dar cum gandirea mea burgheza refuza sa se arunce in cap, fara franghie legata de picioare, mi s-a declansat automat  un resort mental ascuns si mi-am amintit ca un prieten, sculptor, se pricepea la casele din lemn, din moment ce tocmai construia una. L-am sunat si a raspuns imediat.

-Vin acum! ne-a spus.

Si a venit.

– va urma –

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: