Skip to content

De-a v-ati ascunselea (o bucla temporala)

Aprilie 20, 2008

Mi-am dat seama ca am uitat din poveste unul din aspectele-cheie, cred ca nu degeaba, dar probabil l-am refulat pe undeva de necaz si am dat de el cu uimire abia cand cercul s-a inchis, acum, dupa ce am luat casa. Stati sa vedeti de ce.

Intre momentul in care dadeam telefoane in cautare de bordeie turcuaz si momentul in care desenam in miez de noapte planul casei lipseste, logic, momentul in care ne-am gasit o bucatica de pamant. Altfel, toate proiectele mele capata o aura de nebunie sadea din cauza lipsei lor de legatura cu realitatea.

Deci, a fost asa: un prieten al sotului a luat mai mult pamant in satul S. Mie imi parea teribil de departe. Mie imi parea departe si o casa la periferia Bucurestiului, sincera sa fiu, oftam dupa vreo derapnatura din centrul vechi, pe care s-o amenajam si s-o facem asa, o locuinta mai artistica. Dar aici eram in total dezacord cu visul sotului, o fire mai practica, de altfel, cum ii sade bine unui barbat.

Si stand el, barbatul, si chibzuind, a hotarat sa cumpere o bucata din pamantul prietenului, in teribilul de indepartat sat S. Pana s-a chibzuit el, pana m-am hotarat eu, deja preturile incepeau sa creasca, noroc cu prietenul, baiat foarte bun, care ne-a promis ca ne va vinde la pretul la care a cumparat initial, deci sa stam linistiti. Numai sa faca alipirea, dezmembrarea, actele si restul socotelilor.

Minunat! Atunci m-a pocnit beleaua cu desenele, atunci am inceput sa facem si drumuri pana in S., sa admiram peisajul, babele de pe santuri, nucul din gradina si noroaiele din sat. Atunci am inceput sa vorbim prietenilor de visul nostru de-a ne muta, atunci am incercat sa-i convingem pe cativa sa cumpere langa noi. Dar timpul trecea, preturile cresteau, eu desenam, sotul chibzuia, ce mai, eram o familie fericita. Asteptam sfarsitul dezmembrarii terenului care, sigur-sigur, promitea prietenul, nu luna asta, dar luna viitoare va fi gata.

Si asta se repeta. Lunar.

Noi mai eram ocupati unul cu serviciul, altul cu nasterea, ma rog, chestiuni diverse, important era ca stateam linistiti, pentru ca prietenul ne promisese sigur-sigur. Poate n-o sa va vina sa credeti, dar am asteptat asa cativa ani. Sigur-sigur? il intrebam din cand in cand. Desigur! ne linistea el. Cand? indrazneam noi. Imediat, peste 2 saptamani se termina, ne spunea el.

Spre sfarsitul celei de-a treia sarcini, am simtit ca am ajuns la limita. Trebuie sa ne mutam, i-am spus sotului, cum o sa incapem cu totii intr-un apartament de 2 camere? O fi terminat prietenul dezmembrarea? Nu inca, zice el, a fost ocupat cu altele, el nici nu se grabeste, de fapt, noi suntem aia disperati. Gata, zic eu, vindem apartamentul si luam unul mai mare, langa un parc, asta e cea mai buna solutie pentru moment. Am stat eu azi-noapte si am vazut ce preturi sunt, ne putem permite, hai sa ne grabim, pana nu nasc! Nici nu ma gandesc sa ne mutam iar la bloc, zice el. Asta inseamna ca vom amana casa cu zece ani. Solutia cea mai buna este sa inchiriem un apartament mai mare pentru noi, iar pe al nostru sa-l inchiriem iarasi. Nici nu ma gandesc sa stau cu chirie, zic eu, numai ideea in sine ma innebuneste. Sa umblu cu mobila si copii de colo-colo?! Psihologic nu pot! Nu cumparam niciun apartament, zice el, eu de aici ma mut numai la casa! Nu iti dai seama cate taxe trebuie platite cand vinzi un apartament? Vom pierde automat o gramda de bani, daca vindem, cumparam si iarasi vindem. Inchirierea este cea mai simpla solutie! Aaaa! Nu pot sa stau cu chirie! lesin eu. Iar eu, nu pot sa ma mut la bloc! incepe el resuscitarea. Uite, o sa-ti arat niste apartamente de inchiriat ca o sa-ti schimbi parerea!

Parca-l vad: spatios, mult mai spatios ca al nostru. Trei camere, decomandat, curat, proaspat renovat. Doua bai – un vis! Faianta cu model, gresie tip parchet, laminat in rest, zona linistita, doar ca dadea cu dormitoarele intr-o sosea circulata hard de camioane. Este perfect, zice el, care pierduse o zi de serviciu cu drumurile. Dar eu, cu toate ca m-am straduit din rasputeri sa zic ca el, cand am deschis gura a iesit: Nu. Nu are balcon. Unde usuc rufele copiilor? Si noaptea, camioanele care trec imi trezesc bebelusul. Si praful pe care-l respiram de la soseaua asta… In rest, e perfect, Si apartamentul, si zona. Dar nu. Oricum, nu pot sta cu chirie.

In mod bizar, barbati si femeile au viziuni total diferite asupra lumii. Motiv pentru care aventura cautarii unui apartament de inchiriat s-a incheiat instantaneu, cu unanimitate de voturi. Desi cred, totusi, ca agentul imobiliar a votat impotriva, dar oricum, el era in minoritate. Eu si cu bebele din burta si cu hormonii de gravida eram, de fapt, imbatabili.

– va urma –

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: