Skip to content

Schimbarea la faţă

Martie 28, 2008
rubliev.jpg

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
(Matei 17, 1-9)
__________________________________________
Prima Liturghie la care am participat vreodata nu a fost insa la manastirea din munti, ci s-a petrecut exact cu 3 luni mai devreme. Cu 3 luni inainte sa implinesc 20 de ani, de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
O tanara asistenta care ma ingrijise pe cand am fost internata in spital era credincioasa. Am discutat foarte mult cu ea, bineinteles ca o priveam cu dispret, mi se paruse prea putin sofisticata, prea banala pentru cat de interesanta eram eu. Dar avea o veselie permanenta, ceva dintr-un copil mare, venea la mine cu sufletul deschis si imi vorbea… Era micuta de statura, foarte vioaie, cu parul lung si negru. Un sortulet de clasa intai, albastru cu alb, ii mai lipsea. Nu-mi amintesc despre ce discutam, dar stiu ca eram uimita sa vad pe cineva atat de prostut incat sa arate ca e prostut, fara sa vrea sa para in vreun fel sau altul. Avea o bucurie in a-mi arata slabiciunile ei, iar eu o ascultam nedumerita, neindraznind nici mie sa le-arat pe ale mele. N-o intelegeam si, cu atat mai putin, n-o admiram. Si totusi, scurta ei trecere prin viata mea a construit un nou ecartament.
Inainte sa ma externez, mi-a spus sa vin in duminica urmatoare la biserica unde merge ea si sa-i cunosc duhovnicul. „Cine este?” am intrebat-o. „E o surpriza”, mi-a raspuns, razand. Voiam sa ma spovedesc de multa vreme si tot timpul intervenea ceva, asa ca am zis cu jumatate de gura sa mai incerc o data. Nu eram foarte hotarata, dar cred ca am acceptat si din cauza ca pe ea o chema Petruta, iar in duminca respectiva era exact sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Cred ca n-am vrut sa o intristez, si mai cred ca am vrut sa-i aduc un buchet de flori, ca mie-mi place sa fac cadouri.
Puteam sa nu vin, nimic nu ma obliga sa ma duc. Pe atunci nu exista telefonia mobila, iar noi fixasem intalnirea cu multe zile inainte. Orice se putea intampla pana duminica si nu ne puteam anunta reciproc. Poate m-am temut ca ma va astepta acolo, la Rosetti, si eu n-o sa vin. Asa ca, mai mult impotriva voii mele, am ajuns la intalnire, cu un buchet de flori in mana.
Ma astepta deja, foarte bucuroasa. Mi s-a parut din nou ciudata, in fusta lunga, neagra si cu ochisorii stralucind. Dar n-am zis nimic. Era ziua ei. M-a dus pe niste stradute imbarligate din centrul vechi, intr-o zona in care intotdeauna ma rataceam singura. Dupa multe ocolisuri, ne-a iesit in fata o biserica mare si alba, foarte frumoasa. Cred ca ma pandea cu coada ochiului sa vada ce reactii am. Eram de pe alta planeta. Ciudatenia eram eu. In biserica, distanta intre mine si ceilalti oameni s-a adancit brusc. Nici nu stiu cum am ramas inauntru, din curiozitate sau inertie, probabil asteptand un bun prilej sa plec sau sa stau.
Cand a aparut preotul, i-am cautat privirea Petrutei, uimita: „E…?” (credeam ca e Patriarhul, ca sa vedeti cata cultura generala aveam, oricum nu stiam nici pe Patriarh cum il cheama, asa ca am lasat-o pe ea sa completeze. Dar ea, fericita, a dat din cap cu putere si a spus doar: „Da!”)
„Asta era surpriza?” am mai intrebat-o. Ea mi-a zambit, toata numai suflet.
aug06_07_011.jpg
Ce s-a intamplat in timpul Liturghiei, nu mai retin. Imi amintesc insa cu putere predica Parintelui. Multa vreme, incepand de atunci, am ramas cu impresia ca predica e cel mai important moment din slujba.
Tot ceea ce citisem si credeam ca stiu despre relgie s-a spulberat instantaneu. In loc, au ramas doua cuvinte simple si paradoxale, pe care nu le-am mai uitat de atunci.
Primul era despre rugaciune. Parintele a spus ca de multe ori, atunci cand ne rugam, cautam sa ne „inaltam”, vrand sa ajungem pana la Dumnezeu. Dar in rugaciune este mai bine sa ne smerim, pentru ca atunci vine Dumnezeu pana la noi.
Si al doilea, ca in momentul cand Hristos S-a schimbat la faţă, Petru L-a rugat pe Hristos sa ramana cu totii acolo, in lumina, ca era tare bine. Dar Hristos i-a raspuns: Nu pentru asta am venit pe pamant, ci pentru a ma rastigni! Caci daca as ramane aici, unde mi-e bine, lumea nu s-ar mantui!

Pentru prima oara, cineva imi vorbise despre Dumnezeu.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: