O posibila explicatie
Scrisul e bun. Il vad ca pe o corabie care taie nisipurile calde si statute ale memoriei. Acolo unde, mergand la pas, risti sa te ratacesti, sau chiar sa te afunzi fara de scapare, scrisul taie senin brazde adanci si ordonate. Din ele tasnesc, in urme, amintirile, intai ca niste fire subtiri, apoi ca niste vrejuri cantatoare. Iar tu, din corabia neagra si inalta a scrisului, le privesti, inaintand impasibil si salutandu-le capitaneste.
Povestea spusa aseara devine astfel instrumentul pentru cautarea adevaratei povesti, cheia care deschide cutiuta muzicala a memoriei. Amintirile care apar dupa scris vor fi intotdeuna altele decat amintirile despre care ai scris, desi momentul povestit este acelasi. Scopul povestii nu mai este astfel sa depeni amintirile, ci sa iti amintesti cu adevarat.
Dupa aceasta, totul vine de la sine. Trebuie numai sa stii sa asculti.
