Skip to content

Sfantul Arsenie

Martie 23, 2008

arsenie-m.jpg

Provenit dintr-o familie nobilă senatorială, Arsenie s-a născut la Roma în vremea mortii sfântului Antonie. A detinut importante functii la curtea imperială de la Constantinopol, fiind si educatorul fiilor împăratului Teodosie I, viitorii împărati Arcadie si Onorie. În anul 394, la vârsta de 34 de ani, fuge de lume si de slava ei, se retrage în taină în Egipt si se face monah în Schetia pe lângă avva Ioan Colov. După ce stă un timp la Petra, apoi în Canop (Alexandria), părăseste definitiv Schetia după devastarea ei de către saracini în 434 si îsi petrece ultimii ani ai vietii la Troe (astăzi Tura, la 15 km sud-est de Cairo). Se duce la Domnul în jurul anului 449, pomenirea lui făcându-se pe data de 8 mai. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului si va rămâne pentru totdeauna unul dintre campionii fugii de lume si model râvnit de toti isihastii:

«Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătosii!»

(Canonul Părintilor, din Sâmbăta brânzei, cântarea întâi)

Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărătesti, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: «Doamne, îndrumează-mă, ca să stiu cum mă voi mântui». Si i-a venit glas zicându-i: «Arsenie, fugi de oameni si te vei mântui».

Acesta, după ce s-a dus la viată pustnicească, iarăsi s-a rugat, acelasi cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Si a auzit glas zicându-i: «Arsenie, fugi, taci, linisteste-te; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii».

Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, năcăjindu-l. Si venind cei ce slujeau lui si stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu si zicând: «Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta; dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început».

Se zicea pentru dânsul, că precum în palat nimeni nu purta haine mai bune decât dânsul, tot asa nici în Biserică nimeni nu purta mai dispretuite (de nimica) decât dânsul.

A zis un oarecare fericitului Arsenie: «Cum noi din atât învătătură si întelepciune nimic nu avem, iar acesti tărani egipteni au dobândit atâtea fapte bune?» Zis-a avva Arsenie lui: «Noi din învătătura lumii nimic nu avem, iar acesti tărani egipteni din ostenelile lor si-au dobândit faptele bune».

Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: «Avvo Arsenie, cum atâta învătătură latinească si elinească având, întrebi pe acest tăran pentru gândurile tale?» Iar el a zis către dânsul: «Învătătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui tăran încă nu l-am învătat».

Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Si i-a zis lui bătrânul: «Pe cât îti este cu putintă, sârguieste-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu si vei birui patimile cele dinafară».

Zis-a iarăsi: «De vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă; si de-L vom tine pe El, va rămâne cu noi».

Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: «Pentru ce fugi de noi?» Zis-a lui bătrânul: «Dumnezeu stie că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu si cu oamenii si cu Dumnezeu. Cele de sus, mii si zeci de mii, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu si să vin cu oamenii».

Spunea avva Daniel pentru avva Arsenie că toată noaptea petrecea priveghind si când voia să doarmă dimineata pentru nevoia firii, zicea somnului: «Vino, rob rău». Si atipea putin sezând si îndată se scula.

Spunea avva Daniel: «Atâtia ani a petrecut cu noi si numai un cos de pâinite îi făceam pe an; si când mergeam la el, din acelea mâncam».

Se zicea iarăsi că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame, atunci singur zicea: «Aduceti-mi». Si gusta o singură dată putin din toate, multumind lui Dumnezeu.

S-a îmbolnăvit odată avva Arsenie la Schetia si avea nevoie de o cămasă de in. Si neavând cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie si a zis: «Multumescu-Ţi Ţie, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milostenie pentru numele Tău».

A mers odată avva Arsenie într-un loc, si era acolo trestie si se misca din cauza vântului. Si a întrebat bătrânul pe frati: «Ce este sunetul acesta?» Iar fratii i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânsii: «Cu adevărat, de va sedea cineva în liniste [isihie] si va auzi glas de pasăre, inima nu mai are aceeasi liniste; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora».

Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la Schetia si s-a uitat pe fereastră si a văzut pe bătrânul peste tot ca focul (căci era vrednic fratele de a vedea unele ca acestea). Si cum a bătut, a iesit bătrânul si văzând pe fratele ca si spăimântat, i-a zis lui: «Este multă vreme de când bati? Nu cumva ai văzut ceva?» Si i-a răspuns lui fratele: «Nu!» Si după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.

Se spunea iarăsi pentru el, că sâmbăta seara, pe când se lumina duminica, lăsa soarele înapoia lui si întindea mâinile la cer, rugându-se, până când iarăsi strălucea soarele înaintea fetei lui. Si atunci sedea.

Se zicea pentru avva Arsenie si pentru avva Teodor al Fermii că, mai mult decât toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu întâmpina lesne pe cineva, iar avva Teodor întâmpina cu adevărat, dar ca o sabie îi era.

Zis-a avva Daniel: «Ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru altul – desi poate chiar el era – că sezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: « Vino si îti voi arăta lucrurile oamenilor ». Si sculându-se, a iesit; si l-a dus într-un loc, si i-a arătat un etiopian tăind lemne si făcând o povară mare. Si se căznea acela să o ridice, dar nu putea; si în loc de a mai lua din ea, el încă mai tăia lemne si adăoga peste povară. Si a făcut aceasta vreme îndelungată.
«Si mergând putin mai înainte i-a arătat un om stând lângă un lac si scotând apă din el si turnând-o într-un jgheab găurit, din care apa curgea iarăsi în lac.
«Si i-a zis lui iarăsi: « Vino să-ti arăt altul ». Si a văzut un templu si doi oameni călări pe cai tinând o prăjină de-a curmezisul, unul împotriva celuilalt; si voiau să intre pe usă si nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezisul. Si nici unul nu s-a smerit pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina dreaptă; si pentru aceasta au rămas afară de usă. « Acesti oameni – i-a zis vocea – sunt cei care poartă jugul dreptătii cu mândrie, si nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe ei însisi si să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos; pentru aceasta si rămân afară de împărătia lui Dumnezeu. Iar omul ce tăia lemne, este cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adaogă alte fărădelegi la păcatele sale. Si omul ce scotea apă, este cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru ele amestecare rea, cu aceasta prăpădeste si lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în zadar ».

Acesta [avva Daniel] zicea, că l-a chemat într-o zi avva Arsenie si i-a zis: «Odihneste pe părintele tău, ca, după ce va merge către Domnul, să se roage pentru tine si să-ti fie bine».

Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată în Schetia, s-a dus preotul si l-a adus la biserică si l-a pus pe asternut cu o pernă mică la capul lui. Si iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el. Si văzându-l pe asternut si perna sub capul lui, s-a smintit zicând: «Acesta este avva Arsenie? Si pe acestea este culcat?» Si luându-l preotul deoparte, i-a zis: «Ce lucru ai avut la satul tău?» Iar el a zis: «Am fost cioban». «Cum dar – a mai întrebat el – petreceai viata ta?» Iar el a zis: «Cu multă osteneală petreceam». Si i-a zis lui iarăsi: «Dar acum cum petreci la chilie?» Iar el a zis: «Mai mult mă odihnesc». Si atunci i-a zis: «Vezi pe acest avva Arsenie? În lume era părinte al împăratilor si mii de robi încinsi cu brâuri de aur si cu brătări, si îmbrăcati cu haine de mătase stăteau înaintea lui; si covoare scumpe erau sub picioarele lui. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum. Însă acesta n-are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, că tu te odihnesti, iar acesta pătimeste necaz». Iar el auzind acestea, s-a umilit si a pus metanie zicând: «Iartă-mă, avvo, că am gresit. Într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată: că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă». Si folosindu-se bătrânul, s-a dus.

Zicea avva Daniel: «Când era avva Arsenie să moară, le-a poruncit, zicând: « Să nu va îngrijiti să faceti dragoste (milostenie) pentru mine. Că eu de mi-am făcut mie dragoste (milostenie), aceasta am s-o găsesc».

Si acesta era cuvântul bătrânului: «Arsenie, pentru ce ai iesit [din lume]? De multe ori m-am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată». Iar când era aproape de a muri, l-au văzut fratii plângând si i-au zis: «Într-adevăr si tu te temi, părinte?» Si le-a zis lor: «Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr». Si asa a adormit [întru Domnul].

Se mai spunea că în toată vremea vietii sale, când sedea la lucrul mâinilor, avea o cârpă în sân, pentru lacrimile care curgeau din ochii săi. Si auzind avva Pimen că a adormit [întru Domnul], lăcrimând a zis: «Fericit esti, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de chinuri, este cu neputintă a nu plânge».

Povestit-a avva Daniel pentru dânsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Si când venea la biserică câteodată, sedea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă fata lui, nici el să caute la altul. Si era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviintat la trup, dar uscătiv. Si avea barba lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Si era lung, dar se gârbovise de bătrânete. Si a murit în vârsta de nouăzeci si cinci ani. A petrecut în palaturile fericitului întru pomenire, împăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcându-se părinte al fiilor lui, Arcadie si Onorie. Si acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, în preajma Memfisului si trei ani în Canopul Alexandriei si ceilalti doi i-a petrecut iarăsi în Troin si acolo a adormit, săvârsindu-si călătoria cu pace si cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun si plin de Duh Sfânt si de credinta. Si mi-a lăsat mie haina lui cea de piele si vesmântul cel alb de par si încăltămintele cele de coaja de finic. Si eu nevrednicul – zice avva Daniel – le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: