Skip to content

Cum a inceput totul

Martie 23, 2008

Sincer, nu-mi aduc aminte. Imi amintesc ca ne placea foarte mult sa calatorim, pe cand eram studenti. Nu eram genul care sa faca turism, excursionism sau alpinism. Mergeam adesea la munte, pentru ca sotul era de-acolo, dar rareori urcam, din cauza conditiei mele fizice de toata jena. De multe ori ne opream la oras, in Brasov, locul pentru care am ramas cu o iubire fixista, probabil pentru ca imi face sa vibreze pe undeva, inconstient, coarda tineretii fara batranete. Pe atunci il bateam la pas, pentru ca nu aveam bani de autobuze. Si imi mai amintesc ca ne distra terbil chestia asta: un oras atat de mic incat sa-l bati cu piciorul.

Mai ieseam, iarasi, adesea, adica cam o data pe luna, la o manastire care se afla in varful unui deal inalt si stancos. Ne spovedeam acolo. Faceam autostopul, cum puteam, o gasca intreaga de prieteni. Urcam pe drumul bolovanos si abrupt pe alocuri si nu e unul din noi care sa tagaduiasca adevarata fericire traita in acei ani.

Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca nu era week-end pe care sa-l petrecem in oras, asta timp de cativa ani de zile. Orasul insemna pe atunci facultatea, biblioteca, Cismigiul uneori si vecerniile de la Biserica Rusa, intotdeauna. Orasul era oras, avea bucuriile lui, dar nu puteam concepe sa treaca saptamana fara sa lasi Gara de Nord, cu sticlele aruncate printre sine, in spate. Gura de aer furata de prin alte parti ne tinea uneori 2-3 zile, dar apoi aparea iarasi sufocarea. Dar nu plecam din principiu, nici nu aveam dorinta de a vedea locuri noi, sau vechi. Plecam pur si simplu asa, ritualic.

Dupa ce am terminat facultatea, aveam un teanc de albume cu fotografii si alt teanc de albume cu amintiri. Plus cateva cutii de pantofi, pe care le mai am si acum, cu conuri de brad si tot felul de pietricele si alte asemenea minunatii de care te bucuri cu adevarat doar atunci cand esti copil, sau tanar fara bani. Dupa ce am terminat cu facultatea si ea cu noi, ne-am zis, simplu: ce ne tine aici? Aici, in orasul asta, adica. Adica, ce-ar fi daca am vinde apartamentul si ne-am muta in Brasov? Cam asa ceva cred ca aveam in cap, parca. Dar inertia a fost mai mare. Sau frica. Da, frica a fost de vina. Niste burgheji, niste mocofani. Desi, la varsta aia… Dar visul incepuse a miji.

Fixasem deja nunta in vara cand, inainte de asta, ne-am hotarat brusc, brusc, ne-a pocnit dorul de a parasi orasul si am inceput sa cautam cu disperare, dar brusc, poc! uite-asa! am inceput sa cautam casa. Pe langa Bucuresti, ne-am zis noi. Imi aduc aminte cate telefoane am dat atunci, cum stateam cu ziarul si puneam intrebari care mie mi se pareau destepte. Destepte ori ba, ne lipseau cativa bani, nu multi, asa cum se intampla de cele mai multe ori, dar nu-i aveam si tot ce ne puteam permite erau niste case care ne-au infricosat atat de tare, incat ne-am linistit cu mutatul pentru inca un an. Una din ele, in Mogosoaia, era un bordei tiganesc, vopsit in turcuaz. Stateai cocosat, ca la Muzeul Satului acolo. Eu, entuziasta cum sunt, ii spusesem omului la telefon ca nu conteaza daca nu arata chiar perfect (ca el asa ne spusese, dragutul, ca nu e chiar… vila, ca e casa batraneasca, asa ceva…), ca eu vreau sa ma mut si sa dorm acolo, pe pamant, sa aud greierii. Probabil chiar asa i-am spus, ma exprimam mai din carti pana m-am dezintoxicat de facultate. A doua casa, undeva prin Giurgiu, arata locuibil, dar cand am ajuns acolo, intr-o noapte, ne-a cuprins groaza: ce cautam noi aici, singuri, in pustiul asta? (era sat, nu pustiu, dar, cam asa am simtit). Daca vine vreun hot, vreun caine, vreun gandac? Cine ma apara?

Dupa nunta, cand am ramas insarcinata, iarasi a venit valul de dor de duca, tot brusc si la intensitate mare, ca durerile facerii: Ce cautam mai in orasul asta? Aici o sa ne crestem copilul? Cat pe ce sa vindem si sa ne luam undeva, langa socri, prin partile Buzaului. Gasisem o casa, foarte ieftina, numa buna si asta de dus la Muzeul Satului. Disperare mare, probabil, erau doua camere si un hol, fara baie, cu bucatarie in curte si da, sa nu uit, erau vecini buni. Am revazut casuta anii trecuti, cand cu inundatiile, si fusese prapad in curtea aia. In fine, ne-am pototlit pana la urma. Dar nu de tot.

– va urma –

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. iulia permalink
    Februarie 19, 2009 11:08 am

    Am dat peste blogul dvs acum cateva zile si nu mai reusesc sa ma mai dezlipesc. Este un blog in adevaratul sens al cuvantului. Dar cel mai mult imi place ca faceti multe trimiteri la ortodoxie si la ajutorul pe care il aduce credinta in fiecare din noi.
    Va rog frumos, daca doriti sa imi scrieti cum se cheama manastirea la care mergeati cand erati studenta. Eu si sotul meu planuim sa mergem in concediu intr-un pelerinaj pe la manastiri si v-as fi recunoscatoare pentru cateva repere.
    Multumesc pentru ca ne impartasiti toate informatiile utile de pe acest site. Felicitari.
    Doamne ajuta in continuare.

  2. viatalatara permalink
    Februarie 19, 2009 11:20 am

    Manastirea la care mergem atunci este un loc care inseamna foarte mult pentru noi. Nu stiu daca un simplu drum, o vizita, o va putea „deschide” si altor ochi. In plus, s-a schimbat mult de atunci, s-a modernizat… Decat sa va dau numele, sa ajungeti acolo si sa fiti dezamagita, prefer sa pastrez discretie asupra locului. Nu stiu daca publicitatea face bine oricui 🙂

    Ma iertati. Sunt sigura ca veti intalni, in acest pelerinaj, locuri minunate…

    Doamne ajuta!

  3. iulia permalink
    Februarie 19, 2009 2:36 pm

    Asa este…sunt multe locuri frumoase lasate de Dumnezeu, tot ce trebuie e sa vrem sa le descoperim. Multumesc si Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: