Terrapia
Terapie naturistă împotriva stresului
Daca te alearga hoardele barbare, te prind, te dau prin masina de tocat, te fac chiftelute, te prajesc in baie de ulei si apoi joaca tenis de masa cu tine – zilnic! atunci se cheama ca esti cam stresat. Cum sa iesi din aceasta situatie, cand hoardele sunt permanent pe urmele tale? Sa scapi de ele nu poti, pentru ca, vorba lui Flaubert, “hoardele c’est moi”, ti-au intrat in sange, fac parte din tine, iar de tine nici mort nu poti scapa. Sa mergi asa la infinit iarasi nu poti, pentru ca prajirea in baie de ulei face rau la sistemul nervos si, de ce nu, la piele. Ce ramane de facut?
Pipăit doar cu ochiul, pământul pare peste tot la fel. Odată ce cazmaua începe să-l muşte, îşi arată adevărată faţă. După cât de lesne se lasă pătruns sau, dimpotrivă, cât de colţuros opune rezistenţă, l-am numit involuntar “bun” sau “rău”, şi m-am pomenit săpând mai ales în zonele în care cazmaua intră ca în unt, ocolind bucăţile răzvrătite.
Există simţuri noi deşteptate în mine, atât de fireşti şi de simple, încât lipsa lor nu poate fi decât un handicap la fel de mare ca lipsa văzului sau auzului. Simţul pământului, de exemplu, prietenie rară şi eternă, o mie de poveşti, o mângâiere. Când mâinile ţi se afundă, bulgării se sfarmă, auzi moartea cum îţi vorbeşte blând, pe limba pământului, şi-o simţi ca pe un leagăn, ca pe ţâţa mamei, ca pe o sobă iarna, ca pe o pâine caldă. Ca pe-o întoarcere acasă.
Într-o noapte, un om oarecare avu un vis. Se făcea că o voce îi şoptea imperativ să plece de acasă, să străbată pământul întreg şi să ajungă într-o anume ţară, lângă un anume copac, unde îl aşteaptă, doar pe el, ascunsă o comoară. Omul s-a trezit nedumerit dimineaţa, un pic hăbăuc de cap, dar şi-a spus că nu e decât un vis şi a plecat la serviciu în continuare, deşi păstra în gură un gust bizar, de nelinişte amestecată cu speranţă.
La început, am privit mutarea la ţară ca pe o dezintoxicare de oraş. Nu doar detoxifiere de claxoane, fum, praf şi antene, nu doar o curăţare a retinei de mizerii şi betoane. Ştiam că oraşul îţi poate intra în aşa măsură pe sub vene, încât să-ţi fie imposibil să-l mai părăseşti, de teama unei morţi prea lente sau unei vieţi prea moarte. Cum ai putea să ieşi vreodată din corset şi să îmbraci cămeşa largă, când, de-atâta purtare, sârmele corsetului ţi-au devenit coaste şi pânza lui, a două piele? Mult mai fină şi mai amară. Asta se cheamă că eşti îmbrăcat cu gust.
Am pământ sub unghii. Şi la degetele de la picioare. Nu am mai făcut baie de câteva zile. Nu m-am mai dat cu cremă de câteva luni. Am faţa arsă de soare. Mâinile aspre. O bătătură. O basma. O cazma.
Din asfaltul mirosind a cratiţă uitată pe foc, un fir de plantă îşi înalţă capul. Soarele primăverii o încălzi într-un mod plăcut, dar tocmai când era cât pe ce să-şi desfacă cele două frunzuliţe din vârf, o talpă grea o doborî la pământ. Cu dinţii plini de smoală, cu gura plină de sânge, planta gemu. Dar nimeni nu-i întinse mâna.
Orice împătimit de jocuri pe calculator le va uita instantaneu atunci când va intra într-o grădină. Smulsul buruienilor e un joc mai palpitant şi mai spectaculos, de departe! Îţi cere mult mai multă îndemânare şi migală, atenţie şi graţie, oferindu-ţi aceeaşi adrenalină şi mulţumindu-te interior la fel de mult prin lupta dintre bine şi rău pe care o duci, de astă dată de-adevăratelea. Şi fără dureri de cap, degete anchilozate, luminiţe rămase pe retină după ce te bagi în pat, obosit. Deşi, e drept, în loc de lumini, pe-ntuneric vezi bălării. Dar parcă e mai liniştitoare adierea lor amară, dar reală, decât susurul neastâmpărat al steluţelor orbitoare, dar ireale.
Da. Cred ca pentru unii poate fi o terapie. Poate fi chiar o revelatie. Dar trebuie sa ai si ceva determinare,curaj … (gaseste tu cuvantul potrivit; te pricepi mai bine ) pentru a te hotara sa aplici aceasta terapie. Si nu poate fi aplicata de toti. Unii au uitat definitiv acest limbaj; au distrus ACEA legatura … Trist dar adevarat.
Sistemul de valori al omului “civilizat” nu permite o astfel de apropiere fata de natura. te-ai intrebat vreo data cum percep restul lucrurile simple ale naturii, precum ploaia. Eu da, http://caesaralexandru.wordpress.com/2009/05/13/vreme-buna-vreme-rea/ si cred ca mai bine nu o faceam. Nu mai departe de faptul ca sunt deja ironizat pentru asta.
Ai pus foarte bine problema. Cateodata, valorile civilizatiei moderne sunt autodistructive. Adica, o zi de azi cu soare puternic pentru omul modern inseamna, sa zicem, o zi de piscina. Dar, pentru agricultor, e o tragedie. Problema e ca, totusi, omul modern tot din agricultura mananca. Doar relatia intre subiect si obiect a disparut.
Problema ploii am descoperit-o si eu de curand, de cand am inceput sa ud gazonul. Daca inainte o zi cu ploaie insemna o zi de stat in casa, acum are cu totul si cu totul alta semnificatie…
Dar de ce trebuie sa ne raportam mereu la “valorile omului civilizat” ? De ce trebuie sa ne intrebam mereu cum pecep cei “bolnavi” de modernism (adica de anormal) normalitatea ? De ce sa ne afecteze ironia unor oameni bolnavi sufleteste , ironia unor oameni (saracii de ei) care nu mai au simtul realitatii ? De ce nu am putea SA NE TRAIM PUR SI SIMPLU NORMALITATEA ?
DE CE ?
Ma bucur, ca am gasit oameni care gandesc. Prietenii mei nu inteleg ce vreau sa spun prin acel articol…de fapt ei nu inteleg decat la modul abstract ce rol are ploaia pentru noi oamenii.
Sa ma ierti. Prieteni care vad ca nu te inteleg,deci … nu prea semanati. Prieteni ? …