Anca n-a păţit nimic. E chiar foarte bine. Doar că a renunţat să mai folosească internetul.

Văzând eu comentariile voastre si povestindu-i despre ele, m-a rugat pe mine sa va linistesc si sa va salut pe toti.

Din cand in cand voi mai intra eu pe blog si voi aproba comentarii, daca vor mai fi.

Cu drag,

sotul Ancai.

Balaurul este pretutindeni şi nu atacă cu zgomot sau cu flăcări, cum fac balaurii din poveşti. Acum s-a specializat, vorbeşte frumos, ai senzaţia că este prietenul tău şi până să-ţi dai seama, unul din capetetele lui veninoase te-a şi ameţit.

Da, ai auzit bine, balaurul informaţional are multe capete şi fiecare are câte un nume: lenea, invidia, viclenia, încăpăţânarea, nepăsarea, răutatea, egoismul, minciuna… Dacă te-ai gândi bine, ai vedea că descoperi singur celelalte nume, pentru că te-ai întâlnit cu ele de atâtea ori.

Eroii Itsy Bitsy ştiu însă că balaurul informaţional se teme de o armă secretă: Lectura. Războiul a început! Balaurul a îngenuncheat. Capetele i-au amorţit. Dar nu pentru multă vreme! Balaurul e puternic şi pentru a-l învinge trebuie ca absolut toţi copiii să citească. Depinde şi de tine ca războiul să fie câştigat cât mai curând de prietenii tăi.

Campania promovează lectura că hrană pentru minte şi suflet, pentru o dezvoltare armonioasă a copilului. Existenţa campaniei este extrem de justificată în contextul actual, în care timpul alocat de copii activităţilor ca privitul la televizor sau jocurile pe computer creşte într-un ritm alarmant, în defavoarea lecturii.

Campania promovează totodată altruismul în rândul celor mici, o calitate definitorie a personalităţii omului, încurajând copiii să doneze cartea sau cărţile citite pentru ca şi copiii mai nevoiaşi, dar nu mai puţin însetaţi de cultură, să poată avea acces la cărţi care altfel le-ar fi fost inaccesibile! Cărţile donate de micuţii inimoşi se vor aduna într-o bibliotecă pe care Itsy Bitsy o va  dota, în numele donatorilor, pentru cei peste 300 de copii nevoiaşi de la Centrul Valea Plopului din judeţul Prahova.

În schimbul carţii dăruite, cei mici primesc o carte nou-nouţă, o armă în plus în lupta cu multitudinea de informaţii nocive şi nepotrivite pentru vârsta lor la care aceştia au acces - “Cartea de Poveşti Itsy Bitsy”, în care chiar îndrăgiţii eroi Itsy şi Bitsy, Zăpă, Magicianul şi Buna Poveştilor, Aranburu, Maştera şi Spiridusul-nu-Ştiu-Cum-Mă-Cheamă şi-au scris propriile poveşti.

Cărţile pot fi donate până pe 12 septembrie în centrele de colectare din:

Bucureşti

- Diverta Mall, Calea Vitan nr. 55-59,

- Diverta Plaza, B-dul Timişoara nr. 26,

- Diverta Magheru, B-dul Gheorghe Magheru nr. 9,

- Diverta Unirea, Piaţa Unirii, nr. 1;

Constanţa

- Diverta Park, B-dul Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C,

- Diverta Tomis, Str. Ştefan cel Mare nr. 36-40;

Bacău

- Diverta Luceafărul, Str. Nicolae Bălcescu nr. 3;

Satu Mare

- Diverta Someş, Str. 25 Octombrie nr. 12;

Focşani

- Diverta Vlahuţă, B-dul Unirii nr. 14,

- Diverta Delavrancea, Str. Mare a Unirii nr. 21;

Târgovişte

- Centrul Europe Direct Târgovişte din cadrul Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa “Ion Heliade Rădulescu”.

Comunitatea monahala de la manastirea Sf. Ioan Botezatorul din Essex in jurul Cuviosului Arhimandrit Sofronie Saharov

În noaptea de 20 spre 21 august, după o suferinţă de câteva luni, părintele Symeon a trecut la Domnul. Părintele a fost un apropiat al părintelui Sofronie Saharov şi unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ai mănăstirii din Anglia.  Arhimandritul Symeon l-a însoţit pe părintele Rafail Noica la prima sa venire în România în 1993, revenind cu drag de fiecare dată în ţara noastră, ultima dată anul trecut.

Părintele Egumen Chiril, Cuviosul Părinte Sofronie şi Părintele Symeon

Părintele Symeon Bruschweiller, de origine elveţian, s-a convertit de la protestantism la Ortodoxie la vârsta de 30 de ani şi era cel mai vârstnic vieţuitor al mănăstirii ortodoxe Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex, ctitorită de Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov, căruia i-a fost ucenic foarte apropiat. A fost un om al rugăciunii inimii, prin excelenţă, un părinte duhovnicesc foarte cald, deschis şi iubitor, care a încercat să ne transmită prin însăşi fiinţa sa, în mod viu, iubirea fără margini a lui Dumnezeu pentru noi şi să-l aducă pe “€œomul recent”, dinspre duhul lumesc şi neo-păgânătatea New Age către Ortodoxie, împărtăşindu-i duhul şi învăţăturile Sfântului Siluan Athonitul. Ultima oară a vizitat ţara noastră în mai, anul trecut.

Câteva fragmente din cuvintele Părintelui Symeon:

Astăzi, ameninţarea apare un pic diferit, ea apare prin pătrunderea duhului lumii în Biserică, ceea ce se mai numeşte şi secularizare, nu mai este un atac prin violenţă sau prin martiriu, ci prin seducerea sau (am putea spune) prin coruperea gândirii. E o ideologie care se răspândeşte fără să o vedem, fără să o simţim, dar care ne pătrunde pe toţi. Dacă noi acceptăm acesta ideologie a secularizării, am putea rămâne creştini doar în exterior, dar înlăuntrul nostru nu suntem de fapt creştini, nici în viaţa noastră şi nici în credinţa noastră. De aceea noi trebuie să păstrăm cu foarte multă grijă comoara Bisericii noastre ortodoxe. Să ştim, să fim atenţi, să discernem pericolul pe care îl reprezintă secularizarea pe de o parte şi, pe cealaltă parte, forma coruptă care se găseşte la secte.

Prima etapă cere trăirea în smerenie. Ce este smerenia altceva decât a trăi în adevăr înaintea lui Dumnezeu? A fi tu însuţi din toată inima şi din tot sufletul înaintea Domnului. Poate că atunci vom descoperi că suntem săraci, că suntem slabi, că suntem păcătoşi. Dar să nu ne temem: orişiunde am fi, orişicare ar fi calea pe care am luat-o, orişicare ar fi situaţia în care vă găsiţi, oricât de îndepărtată de Dumnezeu ar fi ea, trebuie tot mereu să vă aduceţi aminte că sunteţi iubiţi de Dumnezeu! Orişicare ar fi acea situaţie în care vă aflaţi! Şi datorită acestei iubiri, vă puteţi abandona în mâinile lui Dumnezeu în orice situaţie în care vă aflaţi.

Abandonarea în mâinile lui Dumnezeu este etapa cea de-a doua. Ne este indispensabilă, căci dacă nu ştim să ne abandonăm, ce poate face Dumnezeu? Căci El este cel care ne face sfinţi. Dar nu poate să facă din noi sfinţi decât dacă suntem cu adevărat în mâinile Lui. Şi v-aş spune atunci să nu vă fie frică şi să vă abandonaţi cu totul în mâinile lui Dumnezeu! Dumnezeul nostru este un Dumnezeu plin de milă şi de iubire. Uitaţi-vă la ce ne-a spus Hristos în pilda fiului risipitor, în întâlnirea sa cu samarineanca, asemănătoare cu întâlnirea cu femeia păcătoasă. Unde vedeţi o osândire din partea Dumnezeului nostru? Nu este decât un cuvânt al iubirii. Acest cuvânt, care urmăreşte creaţia în fiinţa noastră astăzi este descoperirea acestui cuvânt al dragostei şi al milei, care ne dă adevărata pace a inimii.

Aşa că să cerem tuturor sfinţilor care au cunoscut această cale pe pământ, să le cerem ca să mijlocească pentru noi, în faţa Domnului nostru, pentru ca să înţelegem şi noi cât este de important să ne abandonăm în mâinile lui Dumnezeu prin smerenie. Este ceea ce vă urez eu din inimă!

Amin!

Via Cidade de Deus şi Război întru cuvânt

Vezi şi Pr. Savatie - Scurtă pomenire despre Părintele Simeon de la Essex

Şi pentru că au fost unii dintre voi în căutare de filme inspirate din Vieţile Sfinţilor, pentru copii, îi anunţ cu bucurie că am găsit o colecţie bogată. Cu drag…

Vietile_Sfintilor

Parinti_romani_din_Athos

PS._Justinian_Chira

Pr. Ioanichie_si_Pr._Iustin

Pr._Arsenie_Papacioc

Pr._Dumitru_Staniloae

Pr._Efrem_de_la_Vatopedu

Pr._Ilarion_Argatu

Pr._Ilie_Cleopa

Pr._Nicolae_Tanase

Parintele pustnic Proclu Nicau din Muntii Neamtului

Pr._Paisie_de_la_Sihla

Pr._Savatie_Bastovoi

Pr._Selafiil

Pr._Sofian_Boghiu

Pr._Teofil_Paraian

Petre_Tutea.wmv

Sfantul Nicolae Velimirovici

Ştefan cel Mare: Călătorie spre Inalt

In asteptarea Sfintei Lumini

Istoria Crestinismului Ortodox / The History of Orthodox Christianity

Despre_demonizati.wmv

Fata_nevazuta_a_prostitutiei_legalizate.wmv

Orthodox_awareness_film.wmv

Filme artistice

Binecuvantata_fii_inchisoare_(DVD)

Fiul_Risipitor

Quo_Vadis

Dezvaluiri

Strigătul mut (The Silent Scream)

Ucigasii de copii (The Baby Terminators)

Conferinta despre avort – Dr. Christa Todea-Gross

Valea Plopului

Cine leagana copilul

Doctors for Life. In yor face.

Satanismul in muzica rock / Sirenele

Pelerinaje

Ţara Sfantă

Mănăstiri şi biserici din Republica Moldova

Mănăstiri din Romania

Athos monasteries

Când, la oraş, sirenele ambulanţelor îţi sfâşie capul cu gheara şi-ţi umflă vena cu suflul morţii, călătorule, nu te teme. Adu-ţi aminte atunci de moartea la sat, cu fanfară. Ca un vin ciocnit cu prietenii într-o vară, printre licurici şi greieri, sub bolta de viţă şi de stele grele.

Vezi şi:

Părintele Cleopa – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria (1)

Părintele Cleopa – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria (2)

Capitolul 6 – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria – partea III

Sectarul: Din cele arătate până aici, s-ar putea crede că Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos, a rămas pururea fecioară şi nu a mai avut alţi copii în afară de Iisus, dacă nu ar fi scris în Sfânta Scriptură că Iosif n-a cunoscut-o pe ea, numai până ce a născut pe Cel întâi Născut, pe Iisus Hristos, lăsând astfel a se înţelege că apoi ea ar fi putut avea şi alţi copii.

Preotul: Sfânta Scriptură zice într-adevăr: Şi n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul său Cel Unul Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25); dar luaţi aminte şi înţelegeţi că, în Sfânta Scriptură, expresia până când înseamnă veşnicie.
Căci zice Domnul: Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 20). Oare aceasta înseamnă că se va despărţi de noi după sfârşitul veacului acestuia? Oare nu zice dumnezeiescul Apostol Pavel: Şi astfel (după obşteasca înviere) pururea vom fi cu Domnul (I Tes. 4, 17)?
Iar în alt loc al Sfintei Scripturi este scris: Zis-a Domnul Domnului meu: şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale (Ps. 109, 1). Oare aceasta înseamnă că după aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu va şedea de-a dreapta Tatălui spre a împărăţi cu El peste toate veacurile, ştiind bine că împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 35)?
Iar dacă în alt loc al Sfintei Scripturi se zice că Noe a dat drumul corbului din corabie spre a vedea dacă a scăzut apa, şi zburând corbul nu s-a mai întors până când s-a uscat apa pe pământ (Fac. 8, 7), aceasta înseamnă că s-a mai întors la corabie vreodată?
Iarăşi se arată în dumnezeiasca Scriptură că Micol, fata lui Saul (soţia lui David), nu a născut fiu până în ziua în care a murit (II Regi 6, 23). Oare înseamnă că a mai născut fii după ce a murit, pentru că se zice «până când»?

Aşadar deschide ochii minţii asupra acestor trei mărturii, alese din multe altele ale Sfintei Scripturi, şi înţelege că cuvântul până când în Sfânta Scriptură înseamnă veşnic şi, după cum Mântuitorul Hristos veşnic va fi cu apostolii Săi şi cu toţi cei ce împlinesc poruncile Lui, după cum El veşnic va sta de-a dreapta Tatălui împărăţind în împărăţia Sa cea fără de sfârşit, după cum corbul în veci nu s-a mai întors pe corabia lui Noe şi după cum în veci Micol, fiica lui Saul, nu a mai născut fii după ziua în care a murit, tot astfel Iosif cel drept şi temător de Dumnezeu, veşnic (în veac) nu a cunoscut-o pe aceea care a fost fecioară înainte de naştere, a rămas fecioară în naştere şi pururea, Preasfânta şi Preacurata Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, Împărăteasa îngerilor şi a oamenilor.

La acestea să mai adăugăm şi observaţia că expresia «până când» nu limitează nicidecum durata stării de feciorie a Mariei, ci, dimpotrivă, este folosită tocmai să accentueze faptul că Iisus Hristos S-a născut din fecioară fără de bărbat. De aceea, unele ediţii ale Noului Testament folosesc şi traducerea: fără să o fi cunoscut pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul Născut…, ceea ce înseamnă acelaşi lucru, aşa cum am arătat mai sus.

Sectarul: În Sfânta Scriptură ni se spune, în mai multe locuri, că noi creştinii nu avem decât un singur mijlocitor al mântuirii, pe Iisus Hristos. Or voi, ortodocşii, vă adresaţi Maicii Domnului, zicând: «N-avem alt ajutor afară de tine»; şi ziceţi: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi», ceea ce este o mare greşeală, că puneţi pe Maica Domnu-lui ca şi pe Mântuitorul, mijlocitoare a mântuirii voastre.

Preotul: În această privinţă ţi-am dat lămuriri pe larg, când am vorbit despre cultul sfinţilor. Iar în ce priveşte adresarea noastră către Maica Domnului în acest chip: «Nu avem alt ajutor în afară de tine», prin aceasta noi nu tăgăduim unicitatea lui Hristos ca mijlocitor al mântuirii noastre obiective, dar nu neglijăm nici folosul oricărui alt ajutor în legătură cu mântuirea noastră subiectivă (a se vedea cap. 15 al acestei cărţi).
Înţelesul acestei adresări este următorul: „Tu ne poţi da cel mai mare ajutor la mântuirea noastră subiectivă; un alt ajutor mai mare nu găsim la nici un alt sfânt”. Sau: „Nu avem pe altcineva care să ne poată ajuta atât de mult cât ne poţi ajuta Tu, ca Maică a Mântuitorului nostru”. Iar cuvintele de rugăciune adresate ei: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi» înseamnă: «Înduplecă pe Fiul Tău să ne mântuiască!», sau «Izbăveşte-ne pe noi». În limba greacă, limba în care au fost scrise toate cărţile Noului Testament, ca şi cărţile de cult ortodox, verbul «a mântui» înseamnă şi a izbăvi de rău, de necaz, de ispită, de strâmtorare.

Deci: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi» înseamnă: «ajută-ne cu rugăciunile Tale să ne izbăvim de rele, de necaz, de lucrările diavolului, de patimi». Aşadar, prin «mântuieşte-ne pe noi» nu înţelegem «iartă-ne păcatele», ci «roagă-te Fiului Tău pentru mântuirea noastră». Cu neputinţă este ca preacinstirea Maicii Domnului să supere pe Fiul ei, Căruia prin aceasta nu-I scădem nimic din adorarea ce I se cuvine, ci, dimpotrivă, toată preacinstirea Maicii Domnului trece de partea Fiului său, Care a ales-o şi a sfinţit-o pe ea spre a-I fi Lui Maică.

Deci ia aminte, omule încurcat la înţelegere şi rătăcit de la adevăr cele ce am a-ţi spune. În cele de până aici ţi-am arătat, cu mărturii din Sfânta Scriptură, cinstea, slava şi darurile date de Dumnezeu Preasfintei Sale Maici şi ai auzit că Dumnezeu, încă îndată după căderea lui Adam şi a Evei, a prevestit că Maica Domnului va fi acea «femeie-fecioară» care va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3, 15). Apoi, despre ea s-a proorocit că va fi acea fecioară care va naşte pe Emanuel-Dumnezeu (Isaia 7, 14); ea va fi mijlocitoare a intrării în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Ier. 31, 21–23); ei i s-a închinat arhanghelul Gavriil şi a numit-o pe ea «plină de dar» şi «binecuvântată între femei» (Luca 1, 28); ei i s-a închinat Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul, numind-o «cea binecuvântată între femei» şi «Maica Domnului meu» (Luca 1, 40–43); fericit este pântecele şi sânul ei, că a purtat şi a alăptat pe Mântuitorul lumii, Hristos (Luca 11, 27–28); Mântuitorul, ca fiu al ei, o asculta şi-i era supus (Luca 2, 51); prima minune a făcut-o Mântuitorul la nunta din Cana Galileii, la rugămintea ei (Ioan 2, 3–10); Mântuitorul S-a îngrijit de soarta ei chiar şi atunci când El suferea înfricoşate chinuri pe Cruce, încredinţând-o spre purtare de grijă celui mai iubit dintre toţi apostolii Săi (Ioan 19, 26–27); ea însăşi, prin Duhul Sfânt, a proorocit că toate neamurile o vor ferici şi-i vor aduce cult pentru mărirea cu care a învrednicit-o Dumnezeu pentru smerenia ei (Luca 1, 48–49); însuşi numele ei înseamnă «Doamnă, Stăpână» în limba ebraică.

Această Doamnă şi Împărăteasă-Fecioară va sta de-a dreapta tronului Fiului său în ziua Judecăţii de apoi (Ps. 44, 11); ea a zămislit şi a născut din Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35); fiind umbrită de puterea Celui Preaînalt (Luca 1, 35) şi rămânând fecioară şi după naştere (Iez. 44, 1–3); ea este «mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii» (Axionul); nemaiavând şi alţi fii în afară de Iisus Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan 20, 12–13; Fapte 1, 11). Mama a celor zişi «fraţi şi surori ai Domnului» nu este Maica Domnului, ci Maria lui Cleopa (Matei 27, 55–56; Marcu 15, 40, 47; 16, 1; Ioan 19, 25 ş.a.) şi fraţii Domnului sunt numai rudenii cu El, iar nu fraţi naturali ai Lui, căci în vechime la iudei, rudeniile de aproape se ziceau fraţi (Fac. 13, 8). Mama fraţilor Domnului, Maria lui Cleopa, se numeşte soră cu Maica Domnului, tot în acest sens de rudenie apropiată (Ioan 19, 25 ş.a.).

Aşadar, după ce ai văzut mărturiile Sfintei Scripturi despre aceste adevăruri privitoare la Maica Domnului, dacă ai avea mintea ta curăţită de întunericul ereziei şi de păcate, ai putea înţelege prealuminat pentru care pricină noi, creştinii ortodocşi din Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, aducem preacinstire Preasfintei Fecioare Maria; rugându-ne ei, o punem pe ea mijlocitoare către Fiul său şi Dumnezeul nostru, spre a ne ajuta prin mijlocirea preaputernicelor sale rugăciuni, pe care le face pururea către Dumnezeu pentru tot neamul omenesc şi mai ales pentru toţi cei binecredincioşi.

Dar fiindcă ochii minţii voastre, a sectarilor, de mult i-a închis satana ca să nu vadă lumina adevărului şi v-aţi făcut asemenea păsărilor şi corbilor de noapte, care la întuneric văd, iar la lumină orbesc, aşa şi voi, având întunecate minţile voastre de duhurile înşelăciunii, întunericul îl socotiţi lumină, iar lumina întuneric. Iar pentru că adevărul acesta este, ascultă ce-ţi zic:

- De ce nu cinstiţi voi, sectarilor, pe Maica Domnului, când însăşi dumnezeiasca Scriptură vă arată că şi Arhanghelul Gavriil a cinstit-o pe ea cu închinăciune? (Luca 1, 29)

- De ce n-o cinstiţi voi, sectarilor, pe Maica Domnului, care este Biserica Împăratului Slavei, cea mai desfătată decât cerurile, căci ea pe Dumnezeu – a Cărui slavă nu o cuprinde nici cerul, nici pământul – L-a purtat în pântece? (II Paral. 2, 6).

- Pentru care pricină voi, sectarilor, nu cinstiţi pe Maica Domnului care, după mărturia Sfintei Scripturi şi a arhanghelului binevestitor, este «plină de dar»? (Luca 1, 28)

- Pentru care pricină voi, rătăciţilor cu mintea, socotiţi pe Maica Domnului ca pe o femeie de rând, pe aceea care a aflat «har de la Dumnezeu» şi care este «binecuvântată între femei»? (Luca 1, 28–30)

- Pentru care pricină voi, sectarilor, sunteţi atât de împietriţi şi orbi la înţelegere şi nu cinstiţi pe Maica Domnului, pe care prin Sfântul Duh a mărturisit-o Elisabeta că este Maica Domnului şi binecuvântată între femei? (Luca 1, 40–43)

- Dacă voi ziceţi că credeţi cele scrise în Sfânta Scriptură, apoi de ce nu preacinstiţi pe Maica Domnului, când Scriptura vă arată că pe ea o vor ferici toate neamurile, pentru mărirea pe care a făcut-o Dumnezeu ei? (Luca 1, 48–49)

- Pentru care pricină voi, sectarilor, şi cei asemenea vouă eretici, aţi ajuns la atâta întuneric de neînţelegere, că în loc de a cinsti şi a venera pe Maica lui Dumnezeu celui viu, voi o huliţi, şi în nebunia voastră o socotiţi ca pe o femeie de rând? Sfântul Duh o arată pe ea în psalmi ca pe o împărăteasă a îngerilor şi a toată făptura, stând de-a dreapta scaunului Fiului ei în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Ps. 44, 10), iar voi o numiţi, blestemaţilor, că este o femeie oarecare de rând, ca toate femeile.

Duhul Sfânt arată în Sfânta Scriptură că Maica Domnului va fi pomenită din neam în neam şi popoarele o vor lăuda pe ea în veacul veacului (Ps. 44, 20–21), iar voi, blestemaţilor sectari şi prooroci mincinoşi, pe care v-a orbit satana, nu voiţi să o lăudaţi şi preacinstiţi pe Maica Domnului. Duhul Sfânt arată că toată slava fiicei Împăratului (a Maicii Domnului) este înlăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea înfrumuseţată (Ps. 44, 15). Prin slava dinlăuntru arată că ea este cămara Duhului Sfânt, Preacurată, iar voi, nebunilor de sectari, o huliţi pe Maica Domnului şi o necinstiţi.

Maica Domnului este acea fecioară care a născut pe Emanuel Dumnezeu (Isaia 7, 13) şi voi, întunecaţilor şi blestemaţilor, ziceţi că este o femeie oarecare ca toate femeile. Duhul Sfânt, prin gura Proorocului Iezechiel o arată pe Maica Domnului ca uşă încuiată, prin care nimeni nu va trece decât Dumnezeul lui Israel, şi după trecere, încuiată va rămâne (Iez. 44, 1–3), adică Fecioară va fi înainte de naştere, Fecioară în naştere şi după naştere pururea va rămâne fecioară, iar voi, întunecaţilor la minte şi la înţelegere, orbiţi de sdatana, ziceţi că Maica Domnului a mai avut şi alţi fii afară de „Fiul lui Dumnezeu”, pe Care l-a născut.

Mai bine ar fi ca voi, toţi, ereticii şi sectarii blestemaţi, să vă legaţi câte o piatră de moară de grumaji şi să vă aruncaţi în mare (Matei 18, 6–7; Marcu 9, 42; Luca 17, 1–2), decât să se smintească sufletele bunilor creştini cu minciunile şi hulele voastre cele drăceşti şi blestemate. Cum ar fi putut oare Iosif cel drept şi temător de Dumnezeu (Matei 1, 19) să îndrăznească a se atinge de Preasfânta Fecioară după naşterea lui Hristos, mai ales după ce el a primit descoperirea de la Însuşi Dumnezeu – prin îngerul Său – că Cel ce s-a zămislit în pântecele Fecioarei este de la Duhul Sfânt (Matei 1, 19–21) şi că Cel zămislit din Duhul Sfânt va fi Mântuitorul lumii, Hristos (Matei 1, 21)?

Oare dreptul şi temătorul de Dumnezeu Iosif – căruia i se descoperise de la Dumnezeu că Fecioara Maria, logodnica sa, a zămislit de la Duhul Sfânt şi a înţeles că prin ea Dumnezeu va lucra la mântuirea neamului omenesc, la zdrobirea capului şarpelui (Fac. 3, 15) şi că ea este Fecioara cea proorocită de Duhul Sfânt prin Sfântul Prooroc Isaia, care va naşte pe Emanuel, Dumnezeul şi Mântuitorul lumii (Isaia 7, 14) – mai putea el cugeta ceva din cele omeneşti asupra ei? Tocmai de aceea Iosif cel drept şi temător de Dumnezeu (Matei 1, 19) s-a arătat atât de osârduitor şi ascultător şi a slujit cu atâta osteneală Pruncului Dumnezeu, de la naştere la fuga în Egipt şi la întoarcerea de acolo (Luca 2, 1, 4–6; Matei 2, 13–23), precum şi în ceilalţi ani ai vieţii sale, Maicii Domnului, până la vârsta de 30 de ani ai Mântuitorului, pentru că îşi dădea desăvârşit seama de chemarea ce o avea el de a sluji Preasfintei Fecioare, prin care Dumnezeu a venit în lume cu trup, să mântuiască neamul omenesc.

Deci, mute să fie gurile tuturor ereticilor şi ale sectarilor care aduc hule asupra Împărătesei Îngerilor şi a Maicii lui Dumnezeu şi asupra dreptului şi temătorului de Dumnezeu Iosif, în cele ce rău şi nebuneşte socotesc că a mai avut şi alţi fii Preasfânta şi Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, cea «plină de dar» (Luca 1, 28–29).

Vezi şi Părintele Cleopa – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria (1)

Capitolul 6 – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria – partea II

Sectarul: Dar unde spune în Sfânta Scriptură că Maria, mama lui Iisus, a fost fecioară şi pururea fecioară, aşa cum o numiţi voi, ortodocşii, pe ea?

Preotul: Că a născut fiind fecioară, Sfânta Scriptură ne arată în acest fel: când arhanghelul Gavriil a venit în Nazaret şi i-a binevestit ei că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35), intrând la ea, a numit-o: plină de har… şi …binecuvântată între femei (Luca 1, 28). Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate fi aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu, şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul Care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 1, 29–35).

Ai auzit, omule rătăcit, cum arhanghelul s-a închinat Fecioarei Maria numind-o pe ea plină de har şi binecuvântată între femei şi că ea a aflat mare har de la Dumnezeu, că n-a cunoscut bărbat, că a fost umbrită de puterea Celui Preaînalt şi că a zămislit şi a născut din Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu? Ai mai auzit că, deşi era fecioară neştiind de bărbat, îngerul Domnului nu i-a zis «binecuvântată eşti tu între fecioare», ci între femei. Prin aceasta nearătând dispreţ faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea «plină de dar», ci descoperind o veche taină: zdrobirea capului şarpelui prin femeie (Fac. 3, 15) şi că ea va fi acea tainică şi duhovnicească Evă care va naşte pe Noul Adam, Hristos, Care va aduce viaţa în lume?

Dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii zic că Hristos S-a numit sămânţă a femeii (Fac. 3, 15), ca Cel ce nu S-a născut din sămânţă de bărbat, ci de la Duhul Sfânt şi din Preacuratele sângiuri ale Preasfintei Fecioare Şi-a luat trup.
Aşadar, câtă nebunie şi rătăcire este în capul sectarilor care hulesc pe Preasfânta şi Preacurata Fecioară Maria, cea neispitită de bărbat, punând-o pe ea în rândul femeilor celor măritate. Pe cea plină de dar, pe cea care a aflat har de la Dumnezeu şi este binecuvântată între femei (Luca 1, 28).
Vor vedea aceşti hulitori şi stricaţi la minte şi la înţelegere sectari în ziua cea mare a judecăţii celei de apoi, când această Împărăteasă şi Fecioară Maria va sta de-a dreapta tronului Fiului său cu mare şi negrăită slavă, după cum Psalmistul a arătat, zicând: Şezut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Ps. 44, 11, 20–21). Şi ce zici tu, o, ereticule, oare pentru că arhanghelul Gavriil a numit-o pe ea femeie, zicând: binecuvântată eşti tu între femei, apoi pentru aceasta zici că Fecioara Maria era femeie căsătorită, aşa cum o numiţi voi cu hulă şi nebunie ereticească? Oare n-a zis ea la închinarea îngerului că «nu ştiu de bărbat» (adică este fecioară)?

Sau când Dumnezeu a zidit-o pe Eva din coasta lui Adam (Fac. 2, 21–22) şi a adus-o la el, iar el a numit-o pe ea «femeie» – oare şi atunci Eva era femeie căsătorită, fiindcă o numise Adam «femeie»? Oare nu era atunci Eva fecioară zidită din trupul cel feciorelnic al lui Adam, fără de împreunare de femeie? Aşadar, dacă Eva a fost zidită de Dumnezeu, fecioară, iar Însuşi Dumnezeu şi Adam pe această fecioară, Eva, o numesc «femeie» (Fac. 2, 22–23). Apoi nu o numeşte şi pe Maria «femeie», în înţeles că era femeie căsătorită, cum rău şi nebuneşte înţelegeţi voi, sectarii, cuvântul «femeie»?
Ci atât Dumnezeu, cât şi Adam au zis Evei «femeie» – atunci când ea era fecioară –, ca să arate prin acest cuvânt că ea era parte femeiască, nu bărbătească, şi prin cuvântul femeie a arătat genul ei feminin. Dar nicidecum nu se înţelege că Dumnezeu şi Adam, pe cea luată din coasta lui Adam – şi care atunci era fecioară – au numit-o femeie în înţeles de femeie măritată (căsătorită), aşa cum voi rătăcit şi rău înţelegeţi cuvântul femeie din Sfânta Scriptură. Căci precum Eva era fecioară, atunci când i s-a zis «femeie», tot astfel „Eva” cea tainică şi duhovnicească, Preacurata Fecioară Maria, care a născut pe Noul Adam, Hristos, fecioară este în vecii vecilor, cu toate că Sfânta Scriptură o numeşte pe ea «femeie», arătând prin aceasta genul ei feminin.

Atunci Adam, prin lucrarea lui Dumnezeu, a născut întru feciorie din trupul său femeie fără de femeie (adică fără a se împreuna cu femeie), iar la plinirea vremii, firea femeiască, prin lucrarea Sfântului Duh, a născut bărbat fără de bărbat, în feciorie născând Fecioara şi rămânând fecioară, precum şi la început a născut Adam femeie fără de femeie, rămânând întru feciorie. Aşa binevoind Dumnezeu ca întru Fecioara Maria să dea împrumut firii lui Adam celui vechi, prin Noul Adam Cel născut din Fecioară, Care a venit în lume şi S-a îmbrăcat în firea noastră din negrăita Sa milă şi bunătate, pentru ca să izbăvească pe vechiul Adam, cu tot neamul lui, din osândă şi din moarte. Căci precum întru Adam toţi mor, aşa întru Hristos toţi vor învia (I Cor. 15, 22; Rom. 5, 8; Ioan 3, 16; 5, 24).

Deci ia aminte, omule rătăcit – tu şi cei asemenea ţie –, că Sfânta Scriptură nu numeşte pe Maica Domnului «femeie» (Luca 1, 43) în sensul de femeie căsătorită, cum rău şi sucit înţelegeţi voi, ci, prin cuvântul «femeie», Sfânta Scriptură arata numai genul feminin al Sfintei Fecioare Maria şi totodată arată în chip umbros şi tainic că ea este femeia aceea prin care se va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3, 15) şi prin care va veni mântuirea neamului omenesc.

La cele de mai sus trebuie adăugat şi:
1. Fiind Maică a Mântuitorului, Fecioara Maria a fost şi este mijlocitoare a mântuirii.

2. Zămislind de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul în pântecele ei, a fost cu totul curăţită de păcate, ca nici un alt om, oricât de sfânt ar fi fost.
3. Fiindu-i prezisă de Dumnezeu cinstirea ei – ca nici o altă cinstire a vreunui om –, Sfânta Fecioară Maria trebuie socotită ca cea dintâi dintre sfinţi, aşa cum Ioan Botezătorul este cel mai mare între prooroci (Luca 7, 28), deoarece venirea lui a fost profeţită de alţi profeţi (Mal. 3, 1; Isaia 40, 3).

Pentru toate acestea, Sfintei Fecioare Maria i se cuvine o cinstire mai mare decât altor sfinţi, o preacinstire, ea fiind împărăteasa şi cununa tuturor sfinţilor. Iar cum că şi după naştere a rămas fecioară, citeşte şi vezi cele proorocite despre ea de Proorocul Iezechiel (44, 1–3).

Sectarul: Nu trebuie să dăm prea multă cinstire Fecioarei Maria, şi nici nu poate fi preavenerată ca fecioară, pentru că a mai avut şi alţi copii, care sunt numiţi de Sfânta Scriptură «fraţi şi surori» ai lui Iisus, iar Iisus este numit «întâiul născut» (Matei 1, 25), de unde urmează că Maria a mai avut ulterior şi alţi fii. Şi într-adevăr Biblia ne vorbeşte de nişte «fraţi» ai Domnului şi, de asemenea, despre «surorile» Lui, când redă cuvintele iudeilor, nedumeriţi de persoana minunată a Domnului: Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui: Iacov şi Iosi şi Simon şi Iuda? Şi surorile Lui au nu sunt toate la noi? (Matei 13, 55–56; Marcu 6, 3). Atunci de ce să falsificăm adevărul numind-o pe Maica Domnului «Pururea Fecioară» şi venerând-o ca atare?

Preotul: În citatul prim, expresia «întâiul născut» nu înseamnă numaidecât că trebuie să presupunem şi existenţa altora născuţi ulterior (al doilea, al treilea etc.). Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde «întâiul născut» se numeşte cel ce deschide întâi pântecele, indiferent dacă va mai avea şi alţi fraţi sau nu (Ieş. 13, 2) şi unde adeseori numeralul cardinal (1, 2, 3 etc.) este înlocuit ori întrebuinţat amestecat cu cel ordinal (întâiul, al doilea, al treilea). Ebraismul acesta a intrat şi în felul de vorbire al Noului Testament. În cazul de faţă «întâiul născut» înseamnă «unul născut» în sens de «unicul născut».

Alt înţeles este exclus, deoarece, dacă într-adevăr Iisus ar mai fi avut şi alţi fraţi naturali (fii ai Mariei) n-ar fi lăsat-o pe Maica Sa în grija unui apostol, ci în grija vreunui frate al Său. În citatul al doilea, într-adevăr este vorba de «fraţi» şi de «surori» ale Domnului. «Fraţii» sunt chiar amintiţi cu numele şi sunt în număr de patru, iar «surorile» (la plural) trebuie să fi fost cel puţin două. În Sfânta Scriptură sunt amintiţi de mai multe ori (vezi Matei 12, 47–50, Marcu 3, 31; Luca 8, 19; Ioan 2, 12; 7, 3; Fapte 1, 14; I Cor. 9, 5; Gal. 1, 19). Ei însă în nici un caz nu au putut fi fraţi naturali ai lui Iisus Hristos şi fii ai Mariei, mama lui Iisus, pentru că:
1. După o veche şi unanimă tradiţie, Maria, mama lui Iisus a rămas după naştere fecioară, aşa cum a fost prefigurată în vedenia Proorocului Iezechiel (44, 1–3).

2. Mama acestor aşa-zişi «fraţi» ai Domnului este o altă persoană decât Fecioara Maria, căci este numită în Sfânta Scriptură «Maria» sau «cealaltă Marie» (adică deosebită de Maria, Maica Domnului, şi de Maria Magdalena) sau «sora mamei Lui, Maria lui Cleopa», fiind amintită chiar alături de Maica Domnului şi în apropierea ei.
Iată textele biblice lămuritoare: Şi erau acolo multe femei, privind de departe… între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu (Matei 27, 55–56). Iacov şi Iosi sunt doi din cei patru «fraţi» ai Domnului (Matei 13, 55). Mama lor aşadar este o altă persoană decât Maria, mama lui Iisus. Evanghelistul continuă apoi: Târziu, sâmbătă noaptea…, a venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul (Matei 28, 1). Aici iarăşi este vorba de «cealaltă Marie», care nu poate fi alta decât mama «fraţilor» Domnului şi despre care a fost vorba şi în textul precedent. În chip asemănător scriu şi ceilalţi evanghelişti: Şi erau şi femei care priveau de departe, între ele Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi Salomeea. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, priveau unde L-au pus (Marcu 15, 40, 47).

Acelaşi evanghelist scrie apoi: După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomea au cumpărat miresme ca să vină să ungă trupul lui Iisus (Marcu 16, 1). Apoi, în alt text: Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea (Luca 24, 10). Şi, în sfârşit, altul: Şi stăteau lângă Crucea lui Iisus, mama Lui şi sora (verişoara) mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena (Ioan 19, 25).
În toate textele de mai sus este vorba de aceleaşi femei care au luat parte la evenimentele Patimilor şi ale Învierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai «Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi» (doi din «fraţii» Domnului – Matei 13, 55) este numită în ambele locuri «Maria, mama lui Iacov», apoi alteori «mama lui Iosi», sau «cealaltă Marie», iar în alte locuri, «sora mamei Lui, Maria lui Cleopa». Dar după adevăr este vorba de aceeaşi persoană, căci totdeauna este numită «Maria». Deci «fraţii Domnului», având altă mamă decât pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioarei Maria şi fraţi naturali ai lui Iisus.

3. «Fraţii Domnului» nici ei înşişi nu se numesc «fraţi», ci «robi» şi «slujitori ai lui Iisus», anume după toată probabilitatea – căci certitudine deplină nu există – doi dintre ei, Iacov şi Iuda, sunt autorii celor două epistole soborniceşti, numite «a lui Iacov» şi respectiv «a lui Iuda». Or, acolo ei se numesc «rob» (Iacov 1, 1) şi «slujitor» (Iuda 1, 1) ai Domnului Iisus, iar nu «fraţi».

4. Dacă ar fi fost fraţi naturali ai Săi, Hristos i-ar fi făcut apostoli, ori ei n-au fost apostoli. Deşi mulţi presupun că aceştia doi dintre «fraţii Domnului», anume Iacov şi Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli care poartă acest nume (Iacov fiind numit la fel cu «fratele Domnului» cel mic – în toate listele apostolilor, iar Iuda «fratele Domnului» ar fi fost Iuda Tadeul); totuşi, aceasta este o simplă presupunere, neîndestulător de întemeiată, mai ales că ei înşişi nu se numesc «apostoli», după cum nu se numesc nici «fraţi ai Domnului»; iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda 1, 17). Despre Iacov, «fratele Domnului», se ştie numai că a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi că se bucura de cea mai mare autoritate, atât în faţa credincioşilor, cât şi în faţa apostolilor (Fapte 12, 17; 15, 13), în timp ce Apostolul Iacov al lui Zevedeu fusese ucis (Fapte 12, 2); iar despre celălalt Iacov nu mai putem şti nimic.

5. Hristos ar fi încredinţat în grija lor pe Fecioara Maria, iar nu în grija Apostolului Ioan, care, oricum, era mai străin acesteia decât un fiu al ei.

6. Deci «fraţii Domnului» nu pot fi nici măcar fraţi vitregi ai lui Iisus sau fii ai lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară a acestuia, deoarece:
a) Nicăieri nu se spune şi nicăieri nu se poate presupune că Iosif ar mai fi fost căsătorit şi înainte şi că ar fi devenit văduv prin divorţ. Ştim din Tradiţie doar atât, că era «drept».
b) Mama «fraţilor Domnului», după cum s-a văzut mai sus, trăia şi era în apropierea intimă a Maicii Domnului, ceea ce ar fi fost exclus – pentru motive lesne de înţeles – dacă ea ar fi fost cândva soţia lui Iosif, acum divorţată.

7. Ţinând seama de faptul că peste tot, în Orient, dar în special la iudei, cuvântul «frate» se întrebuinţa şi în înţeles mai larg, de «văr» sau de alte rudenii mai apropiate sau mai îndepărtate, ca de exemplu la Facerea (13, 8 ), unde Avraam îl numeşte pe Lot «frate», deşi îi era numai nepot de frate (Fac. 11, 27), trebuie să admitem că şi «fraţii Domnului» au fost – probabil – veri ai lui Iisus, dar nu veri primari, pentru că deşi mama lor este numită «soră» a Maicii Domnului (Ioan 19, 25), ea nu putea să fi fost soră bună a acesteia, deoarece purta acelaşi nume cu Maria, ceea ce numai foarte rar se obişnuia în vechime, ca două surori sau doi fraţi să poarte acelaşi nume. Ci cuvântul «soră» trebuie să aibă aici, de asemenea, înţelesul de vară, probabil vară primară*. În acest caz, fiii ei, numiţi «fraţii Domnului», ar putea fi cel mult veri secundari ai lui Iisus Hristos.

________________________

* Este exclus ca cuvântul «soră» să aibă aici înţelesul de cumnată, deoarece Fecioara Maria era singură la părinţi. Ar putea însemna, totuşi, cumnată după Iosif, care nu este exclus să fi avut vreo soră măritată.

Vezi şi Părintele Cleopa – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria (3)

Capitolul 6 – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria – partea I

Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocşii, o cinstiţi atât de mult şi vă închinaţi la ea ca la Dumnezeu?

Preotul: Noi pe Preasfânta Fecioară Maria şi Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult ca pe toţi sfinţii şi îngerii, dar totuşi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce se dă ei se numeşte preacinstire (supravenerare), şi ei i se cuvine această preacinstire pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o „prietenă” a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): «Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii». Ea este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel i s-a închinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28–29), şi în acelaşi chip i s-a închinat ei şi Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40–43). Însăşi Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, prooroceşte că pe ea o vor ferici toate neamurile: Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic… (Luca 1, 48–49), adică cinstirea ei este voită Dumnezeu.

Sectarul: Nu trebuie să dăm prea multă cinstire Fecioarei Maria, pentru că nici Însuşi Fiul ei, Iisus Hristos, n-a cinstit-o. Aceasta se vede din cuvintele Mântuitorului, redate de Sfântul Evanghelist Matei în textul următor: Şi cineva i-a zis: Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El, răspunzând, i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Căci oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă (Matei 12, 47–50). Deci faptul că Fecioara Maria I-a fost mamă nu are nici o importanţă. În faţa Lui, legăturile Sale de sânge sau de rudenie trupească n-au nici un preţ şi nici o precădere faţă de legăturile Sale spirituale cu cei ce fac voia Tatălui, oricine ar fi aceştia.

Preotul: Aici este vorba de altceva şi anume că, în afară de înrudirea trupească, mai există şi o altă înrudire cu Hristos, mult mai mare şi mai importantă, înrudirea sufletească ce constă în a face voia lui Dumnezeu. Această înrudire însă nu desfiinţează şi nu micşorează pe cea trupească. Deosebirea stă numai în aceea că înrudirea sufletească şi-o poate câştiga oricine, împlinind voia Tatălui. Înrudire înseamnă nu numai o legătură de sânge, trupească, ci şi o legătură de dragoste şi de unitate sufletească. Cel ce face voia lui Dumnezeu, acela devine sufleteşte înrudit cu Dumnezeu, deoarece Îi este cu totul ataşat lui Dumnezeu.

Astfel, prin cuvintele de mai sus, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza totuşi orice credincios. Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale*. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cât a fost cu Maica Sa pe pământ, pururea o asculta şi o iubea şi era supus faţă de ea (Luca 2, 51) şi oricând îi cerea ceva, nu se arăta neascultător faţă de ea. Astfel, vedem că la nunta din Cana Galileii, la cererea Mamei Sale, El a făcut prima minune, prefăcând apa în vin (Ioan 2, 3–10).Apoi a avut mare grijă de Maica Sa, chiar şi când era răstignit pe cruce; purtându-i de grijă, a dat-o spre îngrijire celui mai iubit dintre toţi ucenicii Săi – lui Ioan Evanghelistul –, după cum este scris: Deci Iisus, văzând pe Maica Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Maicii Sale: «Femeie, iată fiul tău!» Apoi a zis ucenicului: «Iată mama ta! Şi din ceasul acela, ucenicul a luat-o sub îngrijirea sa» (Ioan 19, 26–27). Vezi că Mântuitorul, nici în vremea cea grea a suferinţelor Sale de pe cruce, nu a neglijat purtarea de grijă faţă de Maica Sa, care L-a născut şi L-a crescut? Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când Însuşi Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tată şi pe mamă, după cum s-a scris: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta (Deut. 5, 16)?

Sectarul: Dar de ce voi numiţi pe Maria pururea Fecioară, de vreme ce Însuşi Fiul său a numit-o femeie, ceea ce înseamnă că a fost căsătorită, iar nu fecioară, căci aşa se adevereşte din cuvântul Scripturii: Deci Iisus, văzând pe Maica Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea, stând alături, a zis Maicii Sale: Femeie, iată fiul tău! (Ioan 19, 26). Tot aşa o numeşte, dispreţuitor, şi la nunta din Cana Galileii: Zis-a ei Iisus: Ce este Mie şi ţie, femeie? (Ioan 2, 4). În acest caz, nici nu o putem socoti mai mult şi nu îi putem aduce un cult deosebit.

Preotul: În citatul prim, nicidecum nu este vorba de dispreţ, ci, dimpotrivă, se vede cum s-a îngrijit de soarta ei, încredinţând-o spre purtare de grijă Apostolului Ioan, ştiind că El nu va mai fi printre cei vii, pentru ca să o îngrijească în la bătrâneţile ei. Acest lucru nu este o necinstire, ci, cu adevărat, o mare cinstire şi respect faţă de Mama Sa, căreia nici în chinurile de pe cruce nu uită să-i poarte de grijă, datorită dragostei celei mari pe care o avea faţă de ea, ca mamă.
Iar dacă o numeşte «femeie», nicidecum în înţeles de femeie căsătorită sau în semn de dispreţ, ci numai în înţeles de gen. Căci tot aşa s-au adresat şi cei doi îngeri Mariei Magdalena la mormânt: Femeie, de ce plângi? (Ioan 20, 12–13). Iar cei doi bărbaţi, care s-au arătat la Înălţarea la cer a Domnului, au zis către apostoli: Bărbaţi galileeni, ce staţi privind la cer? (Fapte 1, 11). Nici îngerii, nici cei doi bărbaţi n-au adresat dispreţuitor cuvintele «femeie» sau «bărbaţi», ci dimpotrivă, în chip mângâietor.

____________________________

* Maica Domnului a fost şi singura care a împlinit desăvârşit voia lui Dumnezeu (n.ed.).

Vezi şi Părintele Cleopa – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria (2)

Cu această ocazie, vă pun în faţă şi o minunăţie de poveste scrisă de Scominuca şi publicată într-o carte-album pe care nici nu ştiu cum să v-o recomand mai bine. Poate, citind acest fragment, vă veţi îndrăgosti (şi voi).

Diafilm

de Cosmina Dragomir

A fost odată o familie tare unită, iubitoare şi liniştită, de care nimeni nu auzise să se fi certat vreodată. De fapt, ei nu puteau vorbi.

Într-o zi, mami a trebuit să plece pentru o vreme şi să lase bebeluşul cu tatăl său. S-au mângâiat, şi-au zâmbit, s-au legănat şi s-au despărţit.

Puiul era uluitor de delicat, şi tatăl era aşa de fericit şi de emoţionat… ar fi vrut să mai poată povesti cuiva despre frumuseţea pură şi unică a pruncului său şi, neavând cu cine să comunice, îi venea mereu să lăcrimeze. I-ar fi plăcut să vorbească măcar cu copilaşul, să-i istorisească poveşti, să-l înveselească, să-i spună ce mult îl iubeşte, cum face orice părinte. Însă puiul, nou-născut, nu înţelegea mai nimic din limbajul semnelor, şi mai ales, stătea mai tot timpul cu ochii închişi.

Atunci omului îi veni ideea să-i pună copilului său poveştile pe diafilm. A căutat înverşunat în baia mică, devenită de-a lungul timpului, ca la toţi locatarii, depozit, a găsit aparatul vechi, cu cablul de alimentare rigid de nemişcare, şi l-a montat deasupra locului în care dormea copilul. A apelat la cei cunoscuţi, care însă nu l-au putut ajuta, şi până la urmă a făcut rost de ce mai avea nevoie din micul bazar improvizat din piaţă. Acolo, în impresionanta colecţie de obiecte inutile aşezate jos, pe ziare, a descoperit preţioasele cubuleţe de diafilme…

desen de copil din albumul "Oraşul înviat..."

Venise seara, la fel de emoţionată ca şi el. Au ajuns acasă aproape în acelaşi timp, amândoi au stins încet luminile şi au făcut primele proiecţii. Puiul nu se putea uita pe perete, aşa că tatăl a fixat proiectorul în aşa fel încât să bată direct în pătuţ, peste el. Bebeluşul dormea, în timp ce pe pielea lui se perindau rozetele acelea binecunoscute ale genericelor Animafilm, pătrăţelele colorate intens, rândurile tipărite şi scenele poveştilor.

Tati le rula seară de seară, din ce în ce mai fericit, încuindu-şi râsetele neauzite în piept. Vedea cum puiul lui, căruia nu-i vorbise nimeni încă, surâdea îngereşte poveştilor ce se întâlneau pe mânuţele şi pe burtica lui. Începuse să se rostogolească sub reflector, de pe-o parte pe alta, râzând câteodată în hohote, zvâcnind în alergări imaginare. La fiecare lăsare a întunericului, el se bălăcea în lumina multicoloră, făcea plajă la diafilme pe prosopelul său pluşat din pătuţ.

Astfel, pruncul se bronză în scurt timp cu basme. Imaginile incandescente şi înscrisurile se întipăriră la un moment dat pe pielea lui şi nu se mai luau nici la baie.

A crescut foarte fericit, ocrotindu-şi toată viaţa secretul epic sub haine. Deşi nu i-a moştenit pe ai săi şi putea lesne vorbi, cei apropiaţi şi-au dat seama că se slujea de corpul său la fel de grăitor ca de cuvinte, se făcea foarte uşor înţeles de către persoane care vorbesc limbi din ţări diferite. Uneori, pentru a-şi impresiona dascălii, lăsa capul şi privirea în piept şi cita expresii-cheie din cărţi. Toate erau pilde din poveşti binecunoscute, pe care, de altfel, oamenii mari le ignoră.

Părintele său era cel mai mândru tată care nu se poate mândri altora.

Probabil că metoda a fost cultivată în secret şi de alţi oameni în nevoie, încât, se pare că atunci când se fac mari, copilaşii surdo-muţilor sunt nemaipomenit de comunicativi şi expresivi în limbajul gesturilor. Şi, în sprijinul acestei afirmaţii, puteţi şi dumneavoastră să aduceţi o mărturie: cred că aţi sesizat cu toţii că au dispărut complet cubuleţele de diafilme de pe piaţă şi aparatele împietrite de aşteptare din baia mică.