Pe perna mea

Pe perna mea,

Aseara,

Statea un greieras.

In viata mea,

La tara.

Todo sobre Jean/ne

Buna ziua! Buna ziua! E cineva?… V-am adus factura de la gaze. Cu placere! Hei, ce aveti acolo? Cresteti porumbei? Care aripa? Ia sa vad! Eu sunt columbofil de peste 20 de ani. Mi-l puteti da mie, am eu grija de el. Bine, atunci, faceti cum vreti. Dar tot m-as uita putin la el… Uite-aici, la incheietura aripei, uite-o gâlmă mică… Asta-i bine, inseamna ca osul nu e fracturat. O sa se vindece repede. Pai eu stiu? S-o fi izbit de vreun perete, l-o fi urmarit o pasare de prada, vreun herete… Da, da. Dati-i atibioticul xmhgwdlkjefrh si, o sa vedeti, o sa se faca bine. Eu cred ca nu mai pleaca de-aici, asa zic. S-a atasat de locul asta. Numai sa-i faceti o cusca, asa, cu plasa in faţă, sa poata intra si iesi… Uite, va mai dau eu vreo doi-trei porumbei, sa nu fie singura… E fetiţă. Cum? Uite, scrie pe inel. E pui de 2008. Am vrut numai sa ma uit, sa vad daca n-a participat la concursuri. Dar e prea mica. Eu am casigat multe premii cu porumbeii mei. Am fost acum la opt zecimi de secunda de locul I, in Polonia… I-am antrenat. Greu. Sa vedeti, aveam la serviciu un coleg care crestea porumbei. Stateam cu el atatea ore pe zi, si el, numai despre porumbei imi vorbea. Zile la rand. Si uite-asa am inceput si eu sa fiu pasionat. Ma bucur. Foarte bine. Poate… cine stie? Da, vad, dar nu-i dati numai grau de mancare. De la grau poate avea ameteli. Porumbu-i cel mai bun. Iar painea… Vedeti ca de la paine i se face o crusta pe gat si nu poate sa respire. Dati-i antibioticul kjutysdkljhfg, il gasiti la orice farmacie, nu neaparat veterninara. O sa se faca bine. Luati si numarul meu. Daca aveti nevoie de ceva, dati-mi un telefon. Da. Vi-i dau, cum sa nu… Ne-auzim! La revedere!

Ştiaţi că…?

Atunci cand guguştiucul zice “gugu-ştiuc!” se apleaca in fata ca o cumpana de fantana? De cate ori zice, de atatea ori se apleaca. L-am vazut eu!

Astfel, putem inlocui expresiile “Cu adanca plecaciune…”, “Pupam piciorusele…” si “Buongiorno, Principessa!” cu un simplu “Guguştiuc!”, care le include pe toate.

(Exclusiv pentru messenger, da?)

Întoarcerea la ţâţă

Iaca ne-am intors acasa ca s-o intoarcem pe bebe la ţâţă, din moment ce înţărcarea la venerabila varsta de 15 luni s-a dovedit pripita. Pentru ca bebe stia mai bine decat mama ei ca noile descoperiri in medicina recomanda ablactarea dupa 2 ani de infruptare, nu mai devreme. Iar mami, care scrie articole pe tema asta si umbla prin sat strigand femeilor sa dea pruncilor lapte, ei bine, stia si ea, numai ca dorul de somn a biruit-o si a pierdut lupta intai cu alaptarea, apoi cu intarcarea. Mami a plecat de acasa sa nu-i auda urletele lui bebe, iar bebe, vazandu-se neauzit, a intrat in greva foamei. Dupa 4 zile de post aspru (fara ulei, vin si fara proteine), bebe a castigat si mami a luat primul avion, parasutandu-se chiar deasupra casei de la tara. Bebe a deschis ciocul si mami i-a dat sa bea. Si pentru ca nimeni sa nu ramana mai prejos, i-a intors la ţâţă si pe fratii mai mari, care au marturisit ca lapte mai dulce n-au baut de cand au fost mici si nu stiau gustul intarcarii.

In concluzie, in rai se intra cu post si aspra nevointa!

Cursa zilei

scrisa de sotul autor, in aceasta dimineata

In dimineata asta am avut alerta generala: cineva* a lasat iepurii pe afara iar Cozet** a iesit din curte pe sub poarta de fier. Ma pregateam sa ies cu masina cand am vazut-o cum o alergau cei doi catzei pripasiti prin fata casei noastre. Am uitat orice durere de shale si am pornit la lupta: doi caini care alearga un iepure sunt alergati de un barbos urland la ei: o scena clasica de la Hanna & Barbera…m-am intors victorios cu iepurele sifonat, dar intreg, scos chiar din fata botului de caine…

__________________

nota redactiei:

*bunica

**greseala de tipar

Creierul, strategiile, libertatea si sexul

Avem doi iepuri, dupa cum bine stiti. Un mascul si o femela. Femela, delicata si alba ca zapada. Masculul, mai tafnos si cu boticul negru. De la o vreme, el, barbatul, ne facea probleme. Evada toata ziua. Muschii isi spuneau cuvantul: dintr-un salt era cocotat pe gard si apoi hop, afara. Barbatul meu contraataca: inalta gardul. Masura are eficienta o vreme, dupa care masculul face ce face si sare si peste gardul inaltat. Il pedepsim, inchizandu-l in cusca. Degeaba. Cum se vedea in tarc, cum sarea peste el, sub ochii nostri, ostentativ. L-am luat cu binisorul, am inceput sa-l lasam mai mult pe afara. Sa zburde, sa nu mai pofteasca sa treaca frontiera. Nici asa n-a mers. Pana la urma, barbatul meu a mesterit in asa fel incat gardul a devenit cu neputinta de sarit, chiar si de catre un campion ca Gavroche. Am avut cateva zile de liniste. Pana cand azi, ce vad, iar lipseste un iepure. Surpriza, de data asta e vorba de Cosette. Mai, nu se poate! Cum a reusit? Sa sara peste gard oricum nu era in stare, din moment ce niciodata nu facuse asta, nici atunci cand gardul era escaladabil. Atunci?

Am analizat cu atenite ingraditura si, intr-un final, am inteles. Cosette iesise… pe dedesubt. Deja, azi a fugit de doua ori, a doua oara urmand-o si Gavroche. Nu pot sa nu meditez la toate cartile scrise pe baza dferentelor intre creierul femeilor si cel al barbatilor. Ideea de libertate e aceeasi, doar strategiile difera. In functie de muschi, bineinteles.

Stiati ca…?

… albinele se pot prinde cu mana? Si asta chiar de catre un copil de 1 an! Am vazut cu ochii mei!

Cine nu crede sa incerce cu copilul lui!

Prostia omeneasca

Atunci cand auzi un greiere cantand puternic langa tine, pe terasa, si primul gand este: “imi suna telefonul”.

Iar telefonul oricum nu suna ca un greiere.

Stiati ca…?

… si vrabiile se lupta intre ele? Am vazut cu ochii mei, zilele trecute, doua, cum se tavaleau pe jos, pana cand una s-a pus cu ghearele pe pieptul celeilalte. In viata mea n-am vazut asa ceva, chiar mi s-a parut straniu. Niste pasari atat de vesele si de cuminti…

Oare noi cum ne vedem prin ochii lui Dumnezeu?

Electricitate, noaptea (continuare)

(au trecut vreo 5 zile de cand incepusem a scrie si venirea ploii m-a intrerupt. apoi, internetul nu a functionat, inexplicabil, alte cateva zile. aveam sa afu ca, din cauza fulgerelor, mi s-a ars placa de retea. poale lungi si minte scurta. pentru a doua oara in doi ani. din acelasi motiv. coincidenta blog-realitate oricum, ramane)

…imaginea care ma obsedase atata vreme: blocul din fata, suficient de aproape ca sa-l simt ca pe un os in gat, si alte doua blocuri asezate perpendicular, in dreapta, ca sa iti ia si ultima suflare. Noaptea, orasul e mai linistit, parca, si mai frumos. De mult nu mai privisem pe geam, noaptea, pentru ca nu aveam nimic interesant de vazut. De asta, surpriza mea a fost destul de mare.

Luminile blocului de vizavi si apoi, privind mai departe, luminile tuturor blocurilor din jurul meu nu mai semanau cu luminile unui bloc, noaptea, asa cum mi-l aminteam dintotdeauna. Era martie si totusi, toate luminile straluceau intermitent, ca instalatia bradului de Craciun.

-Pe vremea mea, pe vremea cand ma mai uitam pe geam, noaptea, luminile apartamentelor stateau pe loc, nu alergau de colo-colo. Si apoi, de ce-ar alerga? Unde mai pui ca nu e vorba de o familie-doua, ci de toate familiile care inca nu dorm la ora asta.

Blocurile valureau scanteind rosu-alb-galben-albastru. Mi-au trebuit cateva secunde ca sa inteleg ca in fata ochilor nu aveam luminile lampilor de plafon, multiplicate la infinit. Cineva, unul, o suta de oameni, in acelasi timp, cu telecomanda in mana, schimbau programele la televizor.

Acum o noapte, zic, daca as scrie acum o saptamana, o lumina imi inunda intermitent camera. Imi inunda camera, apoi se retragea, ca un reflux, lasandu-ma pe intuneric. Linistea nu-mi sufla nici de asta data raspunsul. Am privit pe geam. Departe, dincolo de orizont, valuri de lumina inalta, deplina, calda.

Departe, dincolo de orizont, undeva, nu stiu unde, cineva, unul, o suta de oameni, erau la geam, ca mine. Priveau ploaia.