Primii pasi

Cand in sfarist am pus piciorul in casa noastra, in ziua in care am primit cheile, ne-am speriat amandoi, desi nu am vrut sa se vada. Totul era pustiu, pe jos ramasesera urmele incaltarilor ude ale hamalilor tocmiti sa duca mobila fostilor proprietari. Mai era si praf, mizerie straina, iar afara ploua oblic, alternativ cu soare. Camera pentru dressing se dovedea inutilizabila, din cauza inclinarii mansardei. Paturile supraetajate ale copiilor pareau ca nu incap niciunde. Gaini cotcodaceau, avioane treceau, iar noi, in centrul acestui nou univers, incercand sa facem ordine. Intorsi pe seara in oras, ne-am oprit in primul KFC care ne-a iesit in cale. Buricul targului parea mai frumos ca niciodata. Liniste. Lume in vacanta. Imi numaram pasii pe trotuar de parca erau ultimii mei pasi risipiti pe ultimul trotuar din lume. Si, mai ales, ma simteam acasa alaturi de oamenii astia familiari, pe care nu-i mai vazusem in viata mea.

La masa, am inghitit rapid puiul, care mi s-a parut mai delicios si mai gretos decat in alte dati. Senzatiile imi erau exacerbate. Stateam la panda. Pana la urma, m-am trezit vorbind:

Barbate, asta este! Suntem morti deja pentru lumea asta! Gandeste-te la cele trei solutii ale lui Steinhardt, le mai tii minte?

Asta parca ne-a mai dat curaj, comparatia cu temnitele comuniste, pentru ca unde ne duceam noi parea sa nu fie atat de rau. Ne-am culcat cu creierele contorsionate si am dormit ca niste copilasi pana dimineata, cand am facut, prin ploaie, cel de-al doilea drum.

Atunci am vazut calul. Un cal alb, alergand prin ploaie, pe contrasens, daca mai tineti minte. Doua tiganci dezorientate se straduiau sa-l prinda, la distanta mare in urma si neindraznind sa tina piept masinilor. Imaginea a fost extraordinara, nu cred ca o voi uita vreodata. Calul, superb, alb, descatusat. Alerga cu picioarele din fata legate. Liber. Am stiut atunci ca e un semn bun. Ca, fara indoiala, acesta era drumul.

Odata ajunsi, am cunoscut-o pe tanti Anisoara, care facuse deja curat. Parca eram in alta casa, aceea pe care o visasem. In sfarsit. Ferestrele largi, lumina spaland podeaua, peretii albi si decorurile care intrau perfect la locurile lor. O pierdusem, cand am cazut cu picioarele pe pamant. Am regasit-o cand am privit in sus.