Prima intalnire

Ieri, de Izvorul Tamaduirii, am primit cheile casei. Arareori i-e dat omului sa traiasca un asemenea amalgam de sentimente: bucurie, nerabdare, frica, nesiguranta, groaza. In acelasi timp. Un adevarat rit de trecere, comparabil cu nunta, sau cu moartea.

Fie la nastere, la nunta, in riturile funebre, in cintecele rituale de seceris, “individul angajat in trecere este asezat in cimpul a doua forte opuse, este miza unui conflict care opune, pe de o parte, fortele negatoare – tinzind sa anuleze miscarea, sa revina la echilibrul anterior trecerii – iar, pe de alta parte, fortele afirmative, favorabile trecerii.” Ritul de trecere implica o schimbare de statut si rol, dramatica, survenita violent in interiorul limenului (pragului) dintre cele doua forte. Pina la stabilirea irevocabila a individului in lumea in care trece, exista “o perioada de indecizie, de ambiguitate: nici-nici, intre si intre, betwixt and between.”

Andreea Mateescu despre cartea lui Serban Anghelescu

Afara ploua ca in Solaris.

Ma uitam fara a reusi sa ma opresc la iarba unduind in ploaie. Era ceva atat de ancestral, bland si duios, ca un cantec de leagan cantat de o mama in visul unui copil orfan.

Asezata pe jos, pe parchetul prafuit, incercam sa ma simt acasa. Oranduiam mental lucrurile personale intr-un spatiu in care ma trezisem intrata pe furis. Ca si cum stai si bati la o usa ani si ani, dupa care, cu un scartait, usa se deschide singura. Intri si gasesti o cutie de scrisori plina, pe masa. Te uiti si tresari. Toate scrisorile erau pe numele tau. Erai acasa.