Iată un mesaj foarte interesant de la un cititor, care s-a ridicat împotriva chirpiciului dobrogean, propunându-ne varianta bănăţeană. O mărturie preţioasă, vie, a unei tehnici pe cale de dispariţie în negura modernităţii…
În legătură cu subiectul acesta pot să-ţi spun mai multe, deoarece m-am născut şi locuiesc în Banat şi sunt şi constuctor de aproape 30 de ani. În Banatul de câmpie, toate casele de la ţară, până în urmă cu vreo 50 de ani, se făceau din cărămidă nearsa (văiugă). Bunicul meu a ridicat două astfel de case, ultima cu ajutorul tatălui meu. Au făcut cărămidă şi au zidit-o împreună. Cunosc tehnologia de la tatăl meu şi din proprie experienţă, deoarece am lucrat în mediul rural cam 10 ani şi m-am întâlnit cu lucrări de reparaţii la astfel de case, precum şi cu construirea de anexe gospodăreşti din văiugă. Fără dorinţa de a jigni, muncitorii pe care i-ai prezentat nu prea cunosc tehnologia de fabricare a văiugii, pentru că şi aici este vorba de o tehnologie. Iată de ce.
Casele din pământ sunt caracteristice unor anumite zone geografice şi folosesc argilă galbenă ca material de construcţie, pentru că acest material se găseşte din abundenţă în zonele respective. Aşa cum casele de lemn sau cele de piatră sunt caracteristice zonelor de munte, unde aceste materiale se găsesc uşor, aşa şi cele din pământ se găsesc în zonele de câmpie. După cum ai scris şi tu, ele sunt foarte confortabile din punct de vedere termic, dacă grosimea pereţilor exteriori este de cel puţin 50 cm.
Dezavantajele unor astfel de case sunt rezistenţa slabă la inundaţii (pământul se înmoaie şi casele se surpă), faptul că menţin umezeala şi au un miros neplăcut, dacă sunt clădite în locuri cu sol umed sau cu nivelul apei freatice ridicat. În plus, nu se pretează la încăperi foarte spaţioase, nici la înălţimi ale încăperilor mai mari de 3 m, dar esenţial pentru ele este să fie ferite de umezeală (şi de jos şi de sus). În general, pereţii trebuie să fie groşi, minim 50 cm exterior şi 30 interior, iar golurile pentru uşi şi ferestre să nu depăşească 1 m lăţime. Mai trebuie să se folosească buiandrugi rezistenţi din lemn de salcâm (în Banat îi spune bagrin).
Materialul de construcţie este argila galbenă, deoarece la uscare nu are contracţii aşa de mari încât să se crape. În satele de câmpie existau gropi pentru extragerea argilei, de care se folosea tot satul. Aceste case de obicei erau construite de gospodarii care aveau să locuiască în ele, nu erau echipe de constructori, ci se făcea clacă cu neamurile şi vecinii.
Existau două modalităţi de construire:
1. din pământ bătut, armat cu nuiele, cu pleavă şi paie tocate mărunt, dar la care treptat s-a renunţat deoarece era mai greoaie
2. din cărămizi de argilă nearsă, armată cu pleavă mare (bucăţi mărunte de paie, de 2-3 cm lungime, căzute de la batoză ).
Confecţionarea cărămizilor se făcea astfel: se săpa o groapă sau se confecţiona o ladă mai mare în care se punea argila, apa şi pleava, apoi se călca cu picioarele până devenea omogenă şi dobândea plasticitatea corespunzătoare (o cantitate prea mare de apă duce la crăparea cărămizilor). Compoziţia obţinută se băga în forma dorită şi se compacta (de obicei se bătea cu pumnul până umplea bine forma, dar se poate folosi şi un mai).
Ca formă, casele de pământ aveau două încăperi, sau două încăperi şi un hol pe mijloc cu un cerdac (în Banat târnaţ) deschis pe întreaga lungime a construcţiei. În timp, la partea din spate a cerdacului a fost construită o cămăruţă pentru accesul la pod.
Ca amplasament, casa trebuie aşezată pe un loc mai înalt, unde să nu băltească apa şi mai ales să se ceeze posibilitatea ca apa să se scurgă de lângă casă, din cauza pericolului de deteriorare.
Clădirea casei se face normal, la fel cum se face şi cu cărămizi arse, doar că în loc de mortar se foloseşte argilă înmuiată cu apă şi amestecată cu pleavă mică (învelişul de la bob cu vârful de spic) de orz. Fundaţia este de 30-40 cm (5 rânduri de cărămidă arsă). Tavanul este din grinzi transversale, cu o cadenţă de 80-90 cm.
Tavanele se realizează în două moduri:
1. pe grinzi se aşază vicle (lateti de 80-90 cm pe care se înfăşoară paie până la un diametru de 10-15 cm, apoi se răsucesc într-o pastă făcută din bălegar de vacă cu argilă), apoi peste vicle se bate un strat de argilă de 5-10 cm.
2. din şipci mai groase, aşezate din 5 în 5 cm, peste care se bate pământ cu pleavă mare, în grosime de 10-12 cm.
Grinzile trebuie să iasă în exterior atât cât se doreşte să fie streaşina, pentru că pe ele se sprijină capătul căpriorului. Învelitoarea este din ţiglă arsă, dar mai de mult se făcea cu trestie (am văzut astfel de acoperişuri pe când eram copil şi îmi petreceam vacanţele în sat, la bunica), dar şi mai de mult cu paie, tehnologia această din urmă nu o cunosc deşi am văzut astfel de case (şure) pe drumul ce duce la schitul Sub Piatră în judetul Alba. În încăperea din spate era cuptorul de pâine cu uşa în exterior.
Tencuirea (sau lipirea, cum se spune în Banat) se face cu o pastă din argilă şi pleavă mică (pleava mare şi pleava mică sunt produse ce ies din batoză. Aceste produse se pierd, se aruncă pe câmp). Tencuirea se face cu o paletă de lemn (un fel de gletieră).
Astfel de case nu se mai proiectează, deoarece nu sunt elaborate norme metodologice, deci nici nu se mai avizează şi autorizează, aşa că este foarte greu să construieşti o casă din chirpici, pentru că nu o poţi intabula la cartea funciară.
Iată şi nişte poze cu două case:
Una în paragină dar se poate observă felul în care a fost construită şi cum se deteriorează, are cam 100 de ani vechime.
A doua din pământ bătut, restaurată în 1941 şi bine întreţinută, dar cu modificări (pridvor închis şi compartimentat ulterior, lungirea casei prin construirea unei încăperi suplimentare în partea din spate), vechime cam 150 ani. Pridvorul deschis este construit pe stâlpi de zidărie.
O meditaţie anticonsumeristă la sfârşit de săptămână. De-a râsu’-plânsu’. Anul în care a fost produs e, de asemenea, emblematic.
Rozalia Zelma – Norocosul (1989)
Începând de la 30 iunie şi până la 1 august, copiii între 7 şi 18 ani sunt aşteptaţi la Atelierul de creativitate al Muzeului Ţăranului Român, unde timpul înseamnă altceva decât computer şi televizor.
Cursurile propuse dau frâu liber imaginaţiei şi creativităţii: fotografie, ceramică, atelier de hârtie manuală, lecţioare de etnologie, poveşti, desenat, brodat, croit, ţesut la război, confecţionat păpuşi şi teatru de păpuşi şi altele reprezentând o listă atrăgătoare de activităţi pentru copii în timpul vacanţei de vară.
Program
Marţi
de la 11.00 Teatru de păpuşi (confecţionare de măşti – continuarea atelierului care începe în fiecare joi) cu Beatrice Iordan
Telefon: 0723 47 16 00
de la 11.00 Cusături cu mărgele cu Ruxandra Grigorescu (la Atelier)
Telefon: 021 317 96 59
de la 11.00 Poveşti ilustrate cu George Turliu (la Şcoala Satului).
Telefon: 0727 84 17 50
Miercuri
de la 11.00 Croitorie cu Lidia Stareş (la atelierul de lîngă bibliotecă)
Telefon: 0722 79 82 84
de la 11.00 Pictură pe lemn cu Ruxandra Grigorescu (la Atelier)
de la 10.00 Atelier foto pentru copii mai mari de 13 ani cu George Turliu. Introducere în arta fotografică, relaţionare cu aparatul foto, compoziţia imaginii şi două teme: oraşul meu şi camera mea.
de la 12.00 şi de la 17.00 Atelier de fabricat hârtie manuală cu Răzvan Supuran. O invitaţie lansată copiilor şi adulţilor la cunoaşterea tehnicilor tradiţionale ale manufacturării, imprimării, tipăririi şi legării hârtiei.
Vârsta cursanţilor: copii (de la 10 ani) şi adulţi.
Telefon: 0728 51 68 00
Joi
de la 11.00 Ţesut la război cu Lidia Stareş
de la 11.00 Teatru de păpuşi (confecţionare de măşti – prima parte a atelierului care se contiună marţi) cu Beatrice Iordan (la Atelier)
Vineri*
de la 11.00 Atelier de ceramică cu Monica Pădureţ (la Atelier)
Telefon: 0745 07 35 45
*Atelierul de ceramică de sâmbătă s-a mutat vineri.
Preţ bilet: 20 lei / atelier
Informaţii la 021 317 96 59
Un mesaj primit pe mail care mi s-a părut interesant, chiar dacă nu provine din surse verificate ştiinţific. Totuşi, având în vedere ca este o teorie confirmată faptul că plasticul încălzit emite o substanţă cancerigenă, am ales să-l postez, pentru a vă informa şi pe voi de acest pericol…
Vă rugăm să nu porniţi aerul condiţionat imediat ce veti intra în maşină! Deschideţi ferestrele întâi şi porniţi aerul condiţionat după câteva minute. Iată de ce:
Conform unei activităţi de cercetare, tabloul de bord al masinii, canapeaua, accesoriile emit benzen, o toxină care cauzează cancer (stai un timp pentru a observa mirosul de plastic încălzit în maşină). În plus faţă de faptul că duce la apariţia cancerului, benzenul vă otrăveşte oasele, provoacă anemie şi reduce globulele albe. Expunerea prelungită va cauza leucemie, crescând astfel riscul de cancer şi, de asemenea, poate provoca avort.
Nivelul acceptabil de benzen în interior este de 1,41 mg/mc.
O maşină parcată în garaj cu ferestrele închise va conţine 11-22 mg/mc de benzen. Dacă este parcata în aer liber, sub acţiunea soarelui, la o temperatură de peste 16 grade C, nivelul benzenului merge până la 56-113 mg/mc, adică de peste 40 de ori mai mult decat nivelul acceptabil.
Oamenii care se urca în maşină păstrând ferestrele închise, în mod inevitabil vor absorbi rapid cantităţi excesive de toxine.
Benzenul este o toxină care vă afectează rinichii şi ficatul. Ce e mai rău este că e extrem de dificil pentru corpul tău să expulzeze aceste toxine.
Deci, prieteni, vă rugăm să deschideti ferestrele si uşile masinii – daţi timp aerului din interior să se împrospăteze înainte de a vă urca în maşină.
Sunt bune nu pentru că-s ale noastre, nici pentru că n-au coloranţi şi conservanţi. Sunt bune pur si simplu.
Te-ai săturat de pantofi strâmţi, hoteluri scumpe şi fund pe scaun? Hai la Decathlon! Şi chiar dacă nu te-ai săturat, tot vino. Dacă nu te cuprinde entuziasmul de îndată ce i-ai trecut pragul, cheamă Salvarea pentru resuscitare. Dacă te-a cuprins, tot cheam-o, pentru că e posibil ca în minutele imediat următoare să fii lovit de o săgeată (din arc, ce te miri!), o bicicletă (prin magazin, să nu-mi spui că nu ţi-am spus!) sau o bilă de ping-pong, drept în ochiul cu care vedeai uimit că vei pleca, în vara asta, cu cortul.
Ca să nu dai în mintea copiilor, mergi pe vârfuri. Nu-ţi lua bani la tine, că îi cheltui. Fă pentru început o vizită de recunoaştere, îmbrăcat în cercetaş, ca să te camuflezi mai bine. Nu sări în sus, decât pe salteaua amenajată la intrare. Nu-ţi cumpăra din fiecare rucsac câte un model, lasă şi pentru altă dată. Ia-ţi o pungă să strigi în ea de bucurie când vei vedea, în sfârşit, costumele de baie cu pantalonaşi, pe care le cauţi de atâta vreme. Stai liniştit, nu sunt bermude. Nu te teme: sandalele ieftine sunt chiar bune. Merg purtate non-stop la mare, la munte, în grădină, pe stradă. Totuşi e bine să le laşi de-o parte pentru ţinuta de seară, dacă nu ai o rochie suficient de lungă.
Dar ce tot spun eu? Du-te şi vezi, numai dă-te odată jos de pe scaunul ăla…
Pentru iubitorii Optinei, o bucurie de la Editura Predania: a apărut cartea Viaţa Sfântului Nicon, ultimul stareţ de la Optina (comandă on-line) scrisă de fiica sa duhovnicească, Monahia Maria.
Sfântul Nicon de la Optina a fost ucenicul marelui Stareţ Varsanufie şi cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu Stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr. El s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea acestuia şi închiderea Optinei a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.
Monahia Maria, ajutată de cunoaşterea îndeaproape a persoanelor şi întâmplărilor despre care se istoriseşte, a izbutit să redea într-un chip impresionant nevoinţele şi pătimirile Sfântului Nicon Mărturisitorul (aşa cum l-a înscris Biserica în sinaxarul), cât şi atmosfera epocii. Cartea cuprinde şi fragmente din jurnalul Sfântului (astăzi pierdut în parte), din scrisorile, predicile şi cuvântările sale, alături de o parte din învăţăturile pe care i le-a înmânat Sfântul Stareţ Varsanufie de la Optina.
Iată şi câteva fragmente din această carte:
Era cândva o mănăstire ce se numea Sihăstria Optina. Era vestită în toată Rusia, chiar şi dincolo de hotarele ei. Mănăstirea nu era renumită prin moaştele unor sfinţi plăcuţi lui Dumnezeu, nici prin icoane făcătoare de minuni, nici prin vechi construcţii arhitecturale. Mănăstirea era slăvită prin Stareţii ei, prin călugării cu o înaltă cultură duhovnicească, purtători şi păstrători ai monahismului adevărat.
Dacă doreşti, cititorule, haide împreună cu mine, împreună cu luminoasele amintiri ale tinereţii mele, la Sihăstria Optina! Ocolind Kozélskul, vom intra în lunca Căzăcească. Mănăstirea, care o vreme se va ascunde de privirile dumneavoastră în spatele clădirilor oraşului, va apare din nou în faţă. Şoseaua şerpuieşte prin luncă, printre tufişurile de mărăcini, şi iată un şanţ! Un preot trece peste el. Acesta este hotarul ce desparte terenurile mânăstirii de cele ale oraşului. Apoi vine o alee lungă, de răchite bătrâne cu coroane imense. Sub picioare este nisip. Se merge cu anevoie. Miroase a flori şi umezeală de pârâu. Printre copaci străluceşte ceva alb, ceva ce aduce a aur. Mănăstirea este aproape. Bacul vă va trece (ulterior s’a făcut un pod) pe celălalt ţărm al râului cel voios şi iute, Jizdra.
Binecuvântarea vă umple sufletele, de cum păşiţi pe pământul sfânt al mânăstirii. Însemnându-vă cu semnul crucii, veţi intra prin Sfintele Porţi. O scară înaltă vă va duce sus în clopotniţă. Ceasul bate melodios sferturile de oră. Sub bolţile clopotniţei este răcoare şi linişte, paşii răsună pe pardoseala de piatră. Pe pereţi se află chipuri sfinte: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Cuvioasa María Egipteanca în zdrenţele care abia îi acoperă trupul ars de arşiţă, de care se apropie Stareţul Zosima, Sfântul Proroc Ilíe în pustie şi corbul care îi aduce pâine în cioc.
Ocolind bisericuţa Icoanei Maicii Domnului din Vladímir (fosta bolniţă al mănăstirii), prin porţile de la răsărit, veţi ieşi în drumul spre Schit. Pădure. Pini seculari, stejari, brazi şi tei vă înconjoară precum un zid înalt. Este întuneric, linişte şi taină.
Dar, iată, printre trunchiurile groase ale pinilor străluceşte la cotiturile cărării ceva de culoare roz-deschis. Încă o cotitură, şi în faţa dumneavoastră apare Schitul. Ce simplitate, ce frumuseţe!
Sub umbra copacilor seculari priveşte, atât de micuţă, clopotniţa de culoare roz a Schitului. Pe amândouă laturile se găsesc „bordeiele” Stareţilor. Un perete de bârne rezemat la colţuri pe stâlpi de piatră înconjoară Schitul – iar împrejur pădure, pădure nesfârşită… Sub clopotniţă, o uşă grea de metal stă întotdeauna închisă. De pe pereţi vă privesc chipurile pătrunzătoare şi aspre ale cuvioşilor părinţi nevoitori din vremurile de altădată şi din vremurile noastre: feţe supte de post şi nevoinţe, ochi pătrunzători şi severi. „Începutul înţelepciunii este frica lui Dumnezeu,” se poate citi pe sulurile desfăcute din mâinile nevoitorilor. Nehotărâţi, vă opriţi. Aici, dincolo de această uşă, trăiesc oameni care au plecat din lume şi care, după puterile lor, îi imită pe aceşti cuvioşi părinţi. Simţământul propriei nimicnicii şi păcătoşenii vă covârşeşte sufletul. Veţi încetini paşii, pentru câteva clipe. În sfârşit, cuprinşi de îndoială, veţi bate.
Uşa se deschide larg şi portarul, cu un zâmbet dulce pe faţa-i de bătrân, se înclină până la pământ. Dumneavoastră faceţi un pas înainte, şi vă opriţi uimit. După semiîntunericul pădurii şi privirile pătrunzătoare ale nevoitorilor, aţi nimerit în împărăţia luminii.
Iată şi fotografiile de la Dervent, un loc unde doream de multă vreme să ajungem. Despre Mănăstire, aflaţi mai multe de pe site-ul dedicat, foarte bogat în informaţii. Nu voi vorbi mai mult, vă las cu fotografiile, pe care le puteţi vedea la o rezoluţie mai bună cu un singur clic.
Nelipsitele rândunele…
Biserica…
Iconostasul…
Sfântul Simeon
Sfânta Parascheva
Pictura bisericii
Crucea – află mai multe aici.
Icoana făcătoare de minuni – află mai multe aici.
Şi câteva minunate picturi în frescă din curtea mănăstirii…
Un colaj de mozaic şi piatră cioplită…
Jovialii culegatori de nuferi…
Şi, în final, o imagine cu incredibilul peisaj din faţa mănăstirii…
Federatia Tinerilor Ortodocsi din Balcani (BOYA – Balkan Orthodox Youth Association) are bucuria sa va invite la un pelerinaj la manastirile din Albania, in perioada 22-28 august anul acesta.
Va rugam sa va anuntati participarea pana pe data de 20 iulie.
Principalele obiective ale pelerinajului le aveti mentionate in tabelul de mai jos:
| Data | Diner + Breakfast | Lunch | Visiting |
| 22 | Accommodation in Monastery of St Vlash, Durrës | Monastery of St Vlash, Durrës | New Cathedral in Tirane, the Church of St Prokopit and Monastery of St Vlash, Durrës. |
| 23 | Monastery of Ardenica in Lushnje | City of Shkodres. | Church in Shkoder, Castle of Rozafa in Shkoder, and new Church in Lezh and Durrws. |
| 24 | Monastery of Ardenica in Lushnje | Berat | Monastery of St Kosmas in Kolkondas,Churches of Berate and Monastery of Ardenica. |
| 25 | Monastery of Zverec | Vlore | Churches in Fierit, Skrofotin, and Monastery in Zvernec ect. |
| 26 | Gjirokaster | Himare | Monastery of St Theodor in Dhermi, churches of Himar, Qeparo, Vrionit, Borshit Sarande |
| 27 | Center of “Thavor” in Tiran | Gjirokaster | Chuches in Gjirokaster, Tepelene, Memaliaj, Ballsh |
| 28 | Departure | Center of “Thavor” in Tiran | Historical Museum in Tirana |
Contact:
Tatiana Petrache, Secretar Regional al BOYA pentru Romania
tatiana.petrache@gmail.com
telefon: 00 30 693 650 1394
